Pozitia cordonului ombilical

| | Actualizat: 2014-01-21 13:00:18

Pe langa rolul extrem de important pe care il are in cele 9 luni de sarcina, cordonul ombilical este crucial la nastere. Mai precis pozitia lui, caci nici un doctor si, cu siguranta, nici o mamica nu isi doreste o alta stare decat cea normala pentru cordonul ombilical. Citeste mai jos ce este cordonul ombilical si care sunt riscurile unei pozitionarii gresite atunci cand fatul este inca in burta mamei sau cand se naste.

Legatura dintre mama si fat

In timpul sarcinii, cordonul ombilical reprezinta singura legatura directa dintre mama si fat. Cu ajutorul acestuia, bebelusul din burtica ta primeste hrana si oxigenul de care are nevoie pentru a se dezvolta.

Acestea vin prin placenta, care este lipita de peretele interior al uterului. Legatura este realizata prin intermediul cordonului ombilical, care ii asigura fatului un aport sanguin adecvat pe masura ce acesta se dezvolta. Astfel, el regleaza fluxul de sange necesar unei evolutii normale.

Lungimea cordonului ombilical

Cordonul ombilical se dezvolta incepand cu a cincea saptamana de sarcina, atunci cand inlocuieste sacul vitelin ca sursa de nutrienti pentru fat. Are o lungime variabila, in general intre 50 si 55 de cm, insa aceasta poate fi si mai mica in unele cazuri.

Atunci cand este prea scurt (sub 30 de cm), lungimea fiind influentata de calitatea lichidului amniotic, cordonul se poate rupe, existand situatia unei hemoragii grave pentru fat si probleme la nastere.  

Circulara de cordon

Una din problemele care pot aparea la nastere este cea legata de pozitia acestuia. Cea mai frecventa se numeste circulara de cordon ombilical si inseamna infasurarea cordonului in jurul unor segmente ale corpului fatului, precum gatul (cea mai des intalnita situatie), trunchiul sau mainile si picioarele.

Pentru mai multa siguranta si o determinare exacta a pozitiei cordonului ombilical, doctorul ginecolog monitorizeaza sarcina cu ajutorul ecografiilor morfologice. Atunci cand doreste sa afle si mai mult, poate efectua o ecografie doppler care masoara fluxul sanguin din cordonul ombilical si nu numai.

Monitorizare permanenta

Daca ai constatat la ecografie ca micutul tau are cordonul ombilical in jurul gatului nu este cazul sa disperi. Circulara de cordon nu este o cauza obisnuita de deces fetal si nici nu inseamna neaparat ca trebuie sa nasti prin cezariana.

Tine sarcina sub observatie si nu rata ultima ecografie, cea de la 34 de saptamani. La nevoie cere-i doctorului cu care nasti sa mai faca una, pentru a vedea starea bebelusului. Daca si atunci cordonul este in jurul gatului, medicul va monitoriza in permanenta bataile inimii pentru a vedea in ce masura este afectat cel mic.

In timpul contractiilor, cordonul se poate strange din cauza coborarii bebelusului prin canalul de nastere, iar frecventa batailor inimii scade.

Poate ramane fara oxigen

In majoritatea cazurilor (95%) bebelusul vine pe lume cu capul in jos, aceasta pozitie fiind cea mai sigura pentru nasterea naturala. In celelate cazuri (5%), el poate avea si alte pozitii decat cea normala.

O pozitie gresita a cordonului ombilical este cea in care este prins intre bebelus si peretele uterului sau cel al vaginului. Scade astfel oxigenul, iar in lipsa unei reactii adecvate din partea medicului si a asistentelor din sala de nastere, copilul poate ramane cu sechele sau poate muri.


In cazul in care cordonul ombilical este pozitionat in jurul gatului copilului sau a unui membru, nasterea acestuia poate sa fie destul de dificila. Riscurile sunt ridicate mai ales pentru bebelus.

Daca acest cordon este presat (intre copil si peretele uterului sau vaginului), cantitatea de oxigen furnizata micutului scade considerabil. Lipsa oxigenului poate sa determine moartea in cazul in care nu se iau masuri imediate.

Desi acest fenomen nu este destul de des intalnit, iata cateva situatii in care poate aparea:

- cantitate mare de lichid amniotic;
- nasterea celui de-al doilea copil sau a gemenilor;
- pozitie transversala;
- copilul este asezat in fund;
- apa se rupe spontan sau exista rupturi ale membranei.

Tu ai avut o nastere cu probleme din cauza cordonului ombilical? Spune-ne povestea ta in sectiunea de comentarii!

Citeste si despre