Toxoplasmoza in sarcina

Toxoplasmoza, o infectie comuna provocata de parazitul Toxoplasma gondii, poate cauza complicatii grave in perioada de sarcina. Fatul aflat in stadiile incipiente de dezvoltare este expus unui risc major in urma infectarii mamei, deoarece sistemul sau imunitar primitiv nu il poate apara impotriva organismului microscopic. In consecinta, bebelusul poate suferi malformatii oculare si cerebrale, sesizabile inca din pantec.

Foto: cheerful-life.com

Toxoplasma gondii este un parazit care traieste in organismul animalelor, fiind transmis in mod accidental la oameni prin fecalele de pisica (singurele purtatoare vii ale insectei minuscule). Copiii si adultii cu imunitate puternica nu sufera consecinte pe termen lung in urma infectarii, majoritatea dintre acestia avand mari sanse de a trai cu parazitul fara sa stie acest lucru. In sarcina, insa, toxoplasmoza are o importanta patologica majora, fiind usor transmisibila fatului prin placenta.

Exista mai multe modalitati prin care gravidutele pot contacta parazitul toxoplasmozei, cea mai probabila fiind ingrijirea unei pisici domestice. Totusi, animalul de companie nu este singurul mijloc de transmitere a bolii.

• Consumul de mancare contaminata: ouale Toxoplasmei gondii pot fi prezente in carnea cruda (vita, miel sau porc) si in vegetalele care au intrat in contact cu pamant infectat sau excremente de felina.

• Inhalarea oualor parazitului din mizerie contaminata sau nisipul menajer al pisicii: Toxoplasma gondii se dezvolta, de regula, cand pisica se hraneste cu carne infestata, iar sistemul ei digestiv se transforma intr-un mediu propice dezvoltarii parazitare.

• Infectia fetala: cand femeia insarcinata transmite parazitul fatului cu pana la 8 saptamani inainte de nastere (daca boala a fost tratata inainte de conceptie, riscul este exclus).

• Transfuzie de sange: o persoana poate dezvolta toxoplasmoza daca primeste o transfuzie de sange infectat cu parazitul in cauza.

Pacientii care au toxoplasmoza, inclusiv bebelusii care au contactat parazitul in viata intrauterina, nu sunt contagiosi.

Multe gravidute cu aceasta maladie au putine simptome sau nu resimt nicio modificare fiziologica alarmanta. Totusi, 1 din 10 femei prezinta o inflamare a ganglionilor limfatici (in zona gatului), febra usoara, dureri musculare, oboseala si dureri de cap.

Prin urmare, simptomele toxoplasmozei se pot confunda usor cu semnele multor altor afectiuni, de aceea analizele medicale sunt singurele care pot da un verdict cert.

Totusi, dintre simptomele cel mai des intalnite in toxoplasmoza, amintim:

• limfadenopatiile (inflamarea ganglionilor limfatici) constituie simptomul cel mai frecvent in toxoplasmoza;

Adenopatiile laterocervicale (regiunea laterala a gatului), sunt mici, multiple si nedureroase. Uneori se pot identifica adenopatii generalizate (20-30% dintre cazuri).

• febra;

• cefalee;

• mialgii (dureri musculare);

• oboseala cronica;

• disfagie (dificultate la inghitit);

• eruptie cutanata;

• corioretinita este cea mai grava manifestare a infectiei cu Toxoplasma gondii si este secundara cantonarii parazitului la acest nivel (retina).

Daca nu este tratata corespunzator poate determina in cele din urma chiar si orbirea pacientului. Alte manifestari oculare mai putin grave ale toxoplasmozei sunt glaucomul sau strabismul.

Semnele si simptomele clinice descrise anterior nu sunt suficiente pentru formularea diagnosticului de toxoplasmoza. Testele de laborator pot confirma diagnosticul si pot stabili astfel algoritmul terapeutic corect.

Diagnosticul toxoplasmozei acute poate fi facut prin izolarea directa a parazitului din sange. In fazele acute ale bolii, parazitul este regasit in sange si in toate umorile organismului (lichid peritoneal, cefalo-rahidian etc). Aceasta metoda nu este eficienta intotdeauna deoarece are valori limitate (este greu de realizat si este utila doar in fazele acute ale bolii).

Determinarile serologice consta in identificarea anticorpilor specifici impotriva parazitului. Un titru ridicat de imunoglobuline A (Ig A) sau M (Ig M), in asociere cu simptomele descrise mai sus sunt caracteristice fazei acute a bolii si au indicatie absoluta de tratament.

Un titru mare de imunoglobuline G (Ig G) semnifica o cronicizarea a bolii, in acest caz tratamentul fiind discutabil, mai ales daca nu exista nici un simptom sau complicatie a toxoplasmozei.

Au existat de-a lungul anilor mai multe discutii legate de efectuarea obligatorie a testarii tuturor femeilor care doresc un copil. Unii specialisti sustin ca datorita faptului ca testele au de multe ori rezultate fals pozitive sau fals negative (specificitate destul de mica), nu trebuie efectuate in masa deoarece cresc anxietatea viitoarei mamici precum si costurile legate de testare.

Deoarece contactarea bolii in timpul sarcinii si transmiterea acesteia la fat este destul de rara, se recomanda doar testarea anumitor grupuri de risc (femei din mediul rural care locuiesc la ferme, medici veterinari, femei care au pisici acasa sau femei care lucreaza in abatoare sau in laboratoare de preparare a carnii crude de vita, oaie si miel etc).

Alti specialisti sustin teoria testarii tuturor femeilor care isi doresc un copil, chiar daca cheltuielile aferente sunt destul de mari (testele serologice nu sunt decontate de casa de asigurari decat daca sunt efectuate intr-un spital de boli infectioase care are contract cu aceasta).

Datorita malformatiilor grave pe care parazitul le poate provoca, se recomanda testarea specifica pentru a evita astfel nasterea unui copil malformat sau stresul si depresia cauzate de un avort spontan sau terapeutic (la cerere, dupa aflarea diagnosticului si confirmarea ecografica a malformatiilor).

Gravidele neimunizate trebuie sa fie monitorizate lunar de medicul ginecolog.

Testarea pentru identificarea Toxoplasmei gondii nu este o investigatie de rutina si se efectueaza in contextul aparitiei unor simptome care il fac pe medicul infectionist sa recomande analiza.

Cu toate acestea, femeile care doresc sa faca un copil, trebuie sa se testeze inainte de a ramane insarcinate, deoarece toxoplasmoza poate provoca malformatii fetale grave sau chiar avortul spontan.

Tratamentul toxoplasmozei in sarcina poate lua mai multe forme, cea mai extrema fiind avortul sugerat de medic in cazul infectiei acute survenite intre conceptie si cea de-a 24-a saptamana de graviditate.

In general, medicii efectueaza teste pentru a sesiza daca parazitul a traversat sau nu placenta. In cazul in care nu exista dovezi in acest sens, se administreaza un tratament cu antibiotic prelungit pana la nastere, care diminueaza riscul contactarii bolii de catre fat. Chiar daca bebelusul a contactat parazitul, se va incerca o imunizare cu pirimetamina si sulfadiazina. Sugarul va fi tratat si el cu antibiotice pana la varsta de 1 an.

Totusi:

• pirimetamina poate cauza malformatii fetale, de aceea este interzisa inainte de 14 saptamani de sarcina;

• sulfadiazina poate sa afecteze formarea celulelor sanguine ale fatului, asadar este necesara administrarea acidului folic pentru neutralizarea fenomenului;

• tratamentul cu sulfadiazina ar trebui sa se incheie cat mai aproape de data nasterii copilului.

Urmatoarele masuri de prevenire a toxoplasmozei in sarcina te ajuta sa reduci riscul infectarii cu cel putin 50%:

• consuma numai carne gatita foarte bine;

• spala legumele si fructele temeinic, in bai de apa prelungite;

• spala-te pe maini dupa ce manevrezi alimente crude si evita sa duci palmele la gura sau la ochi cand gatesti;

• bea apa imbuteliata, 100% purificata si nu manca niciodata fara sa te speli bine pe maini inainte;

• daca ai pisica, roaga pe cineva sa curete tavita cu nisip cel mult la 2 zile distanta si sa o dezinfecteze cu apa fiarta. Tine animalul in casa si nu il hrani cu carne cruda.

Toxoplasmoza la gravide este periculoasa doar in faza acuta, atunci cand parazitul se regaseste in sange si poate fi transmis prin placenta la embrion. Orice gravida care este testata pozitiv pentru Toxoplasma gondii, trebuie sa urmeze un tratament cu antibiotice (sulfadiazina si pirimetamina) capabile sa blocheze inmultirea parazitului si transmiterea acestuia la fat.

Prezenta bolii acute la gravida nu este intotdeauna urmata de transmiterea parazitului la fat si pentru confirmarea acestui fapt trebuie efectuata amniocenteza (extragerea unei cantitati mici de lichid amniotic). Exista mai multe tipuri de testari ale lichidului amniotic, cel mai precis fiind testul ADN.

Ecografia abdominala sau cu sonda endovaginala poate identifica anomaliile de dezvoltare a embrionului, insa trebuie sa mentionam ca nu toate formele de toxoplasmoza congenitala au semne identificabile ecografic.

Identificarea ecografica a malformatiilor embrionului nu lasa ca optiuni decat efectuarea unui avort terapeutic, neexistand un tratament eficace pentru toxoplasmoza congenitala.

Riscurile pe care toxoplasmoza in sarcina le presupune se refera la malformatiile fetale (in special de vedere si cerebrale) si la avort, in conditiile unei infectii acute. Sansele ca parazitul patruns in organismul mamei sa afecteze si fatul in crestere cresc direct proportional cu varsta sarcinii la care s-a produs imbolnavirea.

Daca infectarea are loc in primul trimestru, rata transmiterii bolii catre copil este de 15%, insa poate creste pana la 60% daca parazitul declanseaza boala in ultimele 3 luni de sarcina. In majoritatea cazurilor, bebelusii contacteaza toxoplasmoza in al treilea trimestru de sarcina, iar multi dintre acestia nu sufera decat infectii minore.

Probabilitatea producerii unor leziuni grave isi atinge apogeul la inceputul sarcinii, cand fatul se afla in stadiile timpurii de formare. 55% dintre gravidutele care sufera de toxoplasmoza in primele luni de graviditate avorteaza spontan, iar 10% dintre fetii supravietuitori raman cu sechele grave si risca sa moara.

Transmiterea toxoplasmozei de la mama la copil se numeste infectie congenitala, care poate fi observata uneori in timpul ecografiei cu ultrasunete. Malformatiile creierului si ficatului sunt de asemenea vizibile la examenul morfologic prenatal, cu exceptia infectiei la nivelul sistemului central central.

In mod specific, creierul si ochii copilului sufera afectiuni, fie in uter, fie dupa nastere. De aceea, este posibila instalarea dificultatilor de vedere, retardului mental sau intarzierea dezvoltarii fizice si psihologice postpartum.

Majoritatea cazurilor de transmitere transplacentara a parazitului la embrion se soldeaza cu avort spontan, mai ales daca contaminarea apare in primul trimestru de sarcina (cel mai frecvent in primele 2 luni).

Malformatiile embrionului care este in plina dezvoltare ontogenetica sunt deseori incompatibile cu viata la acestea adaugandu-se si afectarea placentei.

Dintre simptomele aparute in toxoplasmoza congenitala amintim:

• tulburari de dezvoltare neurospihica cu IQ mic, retard mental, deficite neurologice majore, paralizii motorii, tulburari de sensibilitate, epilepsie;

• icter (colorarea in galben a pielii si mucoaselor);

• hepatosplenomegalie (marirea de volum a splinei si ficatului);

• corioretinita (crea poate provoca cecitate);

• trombocitopenia (scaderea numarului de plachete din sange) cu posibilitatea aparitiei unor hemoragii;

• poliadenopatii generalizate, limfedem (inflamarea tesului limfatic si a ganglionilor limfatici);

• rash (eruptie cutanata);

• miocardita (inflamatia musculaturii inimii);

• pneumonie.

Fetii care contacteaza parazitul in ultimul trimestru de sarcina pot fi asimptomatici la nastere si pot dezvolta simptome dupa ani de zile.

Persistenta parazitului in organism poate reactiva virusul si poate determina astfel simptome chiar si peste 10-15 ani de la nastere.

Tratamentul pare sa fie eficient in majoritatea cazurilor de toxoplasmoza congenitala, insa majoritatea copiilor raman cu anumite sechele ale atacului initial. In unele cazuri se reuseste o sterilizare eficienta cu un risc minim de reactivare a parazitului.

Nici un medicament nu reuseste insa sterilizarea completa a chistelor parazitului de la nivel retinian, astfel ca in acest loc reactivarea ramane posibila.

Tratamentul privind toxoplasmoza congenitala consta in administrarea antibioticelor pentru o perioada de un an. Medicatia este suportata bine in marea majoritate a cazurilor si are o toxicitate minima.

Orice nou-nascut suspectat de toxoplasmoza trebuie sa efectueze o multitudine de teste (paraclinice si biologice), pentru confirmarea diagnosticului, localizarea chistelor de parazit (creier, ochi) si stabilirea corecta a conduitei terapeutice, pentru evitarea recidivelor.

Toxoplasmoza este raspandita in America si Africa Centrala, din cauza climatului umed si cald, favorabil supravieturii parazitului. Obiceiurile culinare traditionale joaca si ele un rol in acest sens, populatiile care consuma alimente crude si carne putin gatita fiind cel mai expuse riscurilor.

Chiar daca in jur de 9 din 10 femei sunt susceptibile contactarii toxoplasmozei, aceasta infectie este relativ rara in perioada de sarcina (aproximativ 1 din 100 de gravidute dezvolta boala in perioada de graviditate). Incidenta scazuta se datoreaza faptului ca in jur de 10% din femeile de varsta reproductiva contacteaza parazitul si devin imune efectelor sale inainte sa conceapa un copil.