5 vitamine prenatale importante pentru tine si bebe

| | Actualizat: 2013-02-12 22:01:11

Vitaminele prenatale au un rol esential in dezvoltarea unei sarcini sanatoase. Din pacate, o gravida nu poate furniza organismului toti nutrientii necesari dezvoltarii fatului doar din surse alimentare. Din acest motiv este nevoie sa ia, la recomandarea medicului, vitamine prenatale care contin dozele si vitaminele de care are nevoie pentru a face fata solicitarii fizice din timpul sarcinii, dar si pentru a favoriza dezvoltarea unui bebelus sanatos in burtica. Iata 5 dintre cele mai importante vitamine prenatale care trebuie administrate in sarcina!

Acid folic

Acidul folic (vitamina B9) este esential in sarcina pentru reducerea riscului de defecte de tub neural la fat - spina bifida sau anencefalia. S-a constatat ca administrarea dozelor corecte de acid folic contribuie si la prevenirea altor defecte congenitale, in special la inima.

In plus, acidul folic are grija si de sanatatea ta, prevenind riscul de preeclampsie, una dintre cele mai periculoase complicatii de sarcina.  

Calciu

Calciul este un mineral esential in sarcina, care contribuie nu doar la dezvoltarea sistemului osos, nervos sau muscular al copilului, dar si la intarirea osaturii tale, ajutandu-te sa faci fata cu brio greutatii din sarcina. Chiar daca o mare parte din acest mineral poate fi procurata cu succes din dieta, este important ca acestea sa fie administrate sau suplimentate si prin vitamine prenatale.

Vitamina D

Din pacate, vitamina D este unul dintre nutrientii care se procura extrem de putin din alimentatie. Joaca un rol esential in dezvoltarea oaselor si danturii fatului si contribuie la fixarea corespunzatoare a calciului si fosforului in organism. Deficienta de vitamina D in sarcina supune fatul riscului de rahitism dupa nastere, dar si unei dezvoltari anormale a oaselor sau intarzierii in dezvoltarea fizica. In plus, creste riscul de preeclampsie si nastere prin cezariana.

Fier

Alimentatia nu poate asigura cantitatea de fier de care ai nevoie in sarcina. In cazul unei deficiente de fier, apare riscul de anemie si de complicatii, precum nastere prematura, copil cu greutate mica la nastere sau chiar moarte intrauterina. Medicul iti va prescrie vitaminele prenatale adecvate starii tale, astfel incat sa iti asigure doza zilnica recomandata din acest mineral esential pentru dezvoltarea fatului si pentru sanatatea ta.

Acizi grasi Omega 3

Vitaminele prenatale administrate pe perioada sarcinii sunt bogate si in acizi grasi esentiali, asa cum sunt cei Omega 3, care au un rol esential in dezvoltarea creierului fatului, nervilor si tesutului ocular. Cea mai bogata sursa alimentara de acizi grasi esentiali este pestele, insa cum portiile din acest aliment sunt limitate in sarcina, exista riscul sa nu furnizezi organismului doza necesara de astfel de nutrienti si sa apara problemele.

Exista o multime de tipuri de vitamine prenatale pe piata, de la diferite branduri si companii farmaceutice. Nu cumpara vitaminele la indemnul prietenelor sau cunostintelor. Medicul iti va prescrie tipul de suplimente adecvate starii si sarcinii tale, in functie de dieta si nevoile nutritionale pe care le ai.

Tu ce fel de vitamine prenatale ai luat? Pe ce baze ti-au fost administrate? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre