Ce faci daca te imbolnavesti de gripa cand esti gravida

| | Actualizat: 2017-11-02 00:00:00

Gripa in timpul sarcinii nu este de trecut cu vederea deoarece poate genera complicatii serioase atat pentru mama, cat si pentru fat. Responsabile pentru instalarea gripei sunt virusurile Influenza, care sunt de trei tipuri - A, B, C - si care se modifica de la un an la altul, motiv pentru care vaccinurile antigripale trebuie facute anual, deoarece contin tulpini diferite de la un an la altul, in functie de schimbarile aparute la nivelul virusurilor.

Simptomele gripei in sarcina

Gripa se manifesta de obicei brusc, prin:

- febra accentuata: 38,5 pana la 40 de grade sau chiar mai mult;

- dureri musculare intense;

- slabiciune si oboseala;

- dureri de cap;

- frisoane;

- dureri in gat;

- tuse;

- stranutat;

- diaree;

- varsaturi.

Tratament pentru gripa in sarcina

Doctorul iti poate recomanda un test inainte de a-ti stabili medicatia.

In timpul sarcinii nu trebuie sa iei niciun medicament fara avizul medicului, nici macar din cele care se elibereaza fara prescriptie medicala. Specialistul poate recomanda paracetamol pentru dureri si febra, picaturi de solutie salina pentru congestia nazala, eventual un medicament antiviral si altele.

Medicamentele antivirale impiedica microbii sa se inmulteasca, putand astfel sa iti atenueze simptomele. Acestea actioneza cel mai bine daca sunt administrate in doua zile de la debutul bolii. Informatiile legate de utilizarea medicamentelor antivirale in sarcina nu sunt foarte multe, insa, nu au fost raportate efecte adverse serioase.

Este foarte important sa lasi medicul sa decida medicatia deoarece, in cazul in care suferi de o gripa severa si nu o tratezi, consecintele negative asupra copilului pot fi mult mai grave decat posibilele efecte adverse ale unui medicament.

Medicamentele care ar trebui evitate in sarcina, daca ai gripa, sunt: aspirina, ibuprofen, cele mai multe descongestionante nazale (cu exceptia celor pe baza de fenilefrina sau pseudoefedrina, care ar putea fi luate daca medicul considera necesar). De asemenea, nu lua echinacea sau suplimente cu zinc si vitamina C fara aprobare medicala.

Remedii naturiste pentru gripa in sarcina

Pe langa tratamentul avizat de catre doctor, poti folosi insa si remedii naturiste cum ar fi mierea de rapita pentru dureri in gat (sau orice alta miere eventual), ceai de ceapa pentru tuse, sirop de ridiche neagra (cu miere) tot pentru tuse.

Concentreaza-te pe alimente care contin vitamina C - catina, citrice, kiwi, ananas, brocoli, spanac, rosii, mure, coacaze, zmeura, si pe alimente care contin zinc - carne rosie slaba, piept de pui fara piele, oua, ciuperci, spanac si broccoli iarasi, seminte de dovleac, linte, naut.

Usturoiul si ceapa sunt si ele benefice. Vitamina C si zincul sunt cunoscute pentru proprietatile de stimulare a imunitatii, care in timpul sarcinii este lasata mai deoparte de catre organism, deoarece concentrarea maxima se face asupra fatului.

De asemenea, in cazul in care o femeie gravida se imbolnaveste de gripa este absolut necesar repausul la pat si consumul ridicat de lichide pentru evitarea deshidratarii. Util poate fi si un umidificator pentru camera in care stai - poate ameliora congestia nazala.

Daca inevitabil vii in contact cu cineva care are gripa, poti vorbi cu medicul tau care iti poate recomanda ceva ce reduce sansele de a te imbolnavi. Nu uita ca o persoana gripata este contagioasa cu o zi inainte sa aiba simptome, si poate ramane asa cel putin o saptamana.

Cand sa suni de urgenta doctorul

O femeie insarcinata este indreptatita sa sune medicul care o supravegheaza chiar si pentru o grija mica insa, daca ai una din urmatoarele simptome, nu ezita sa dai un telefon de urgenta:

- ai dificultati in respiratie;

- simptomele nu se imbunatatesc sau se inrautatesc dupa 3-4 zile;

- disconfort la nivelul stomacului, frisoane puternice, tuse cu mucus galben-verzui;

- febra ridicata care nu raspunde la paracetamol;

- varsaturi severe sau persistente;

- durere sau presiune in piept ori abdomen;

- ameteala aparuta brusc, confuzie;

- nu iti mai simti copilul ca se misca la fel de mult ca inainte;

- contractii regulate care dureaza peste o ora;

- sangerari sau scurgeri vaginale;

- presiune la nivelul pelvisului;

- dureri in zona lombara;

- dureri abdominale sau crampe;

- sensibilitate abdominala constanta.

Citeste si despre