Infectiile in timpul sarcinii legate de riscul crescut de autism?

| | Actualizat: 2024-02-13 22:17:56

 

Sindromul din spectrul autist este in prezent cel mai raspandit handicap din copilarie, fiind mai frecvent decat sindromul Down, cancerul infantil si diabetul la un loc. De aceea, cercetatorii se straduiesc sa gaseasca cauze care sa ajute la prevenirea acestuia, daca este posibil.

Unul dintre cele mai importante studii realizate pe aceasta tema pe un esantion de doua milioane de persoane din Suedia leaga infectiile din timpul sarcinii de un risc crescut de autism. Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca a suferi de o infectie in timpul sarcinii creste cu 37% riscul de a avea un copil cu autism.

Aceasta nu este prima data cand sarcina este legata de aceasta tulburare. S-au gasit deja dovezi, intr-un alt studiue efectuat in Danemarca, care arata ca autismul ar putea sa isi aiba originea in timpul sarcinii, in timpul formarii creierului, din cauza dezvoltarii perturbate a straturilor exterioare.

Acest studiu amplu a fost realizat in Danemarca a aratat ca 903 persoane cu autism si 61.642 de persoane fara aceasta tulburare s-au nascut din femei care au fost spitalizate cu o infectie in timpul sarcinii, indiferent daca infectia a fost bacteriana, virala sau cauzata de alti agenti patogeni necunoscuti. Acest lucru se traduce printr-un risc cu 37% mai mare de a avea un copil cu autism.

Cu toate acestea, potrivit autorului studiului, Alan Brown, profesor de psihiatrie si epidemiologie la Universitatea Columbia din New York, "aceste cazuri reprezinta probabil doar infectii foarte grave, astfel incat este posibil sa nu poata fi generalizate la toate infectiile din intreaga populatie".

Acesta nu precizeaza cum ar putea infectiile sa afecteze creierul copilului in curs de dezvoltare in timpul sarcinii. Este doar o prima privire, dar este un punct de plecare care ar putea duce la cercetari ulterioare privind originile autismului. Vor urma multi ani de studii pana cand va putea fi gasita o cauza reala a autismului.

FOTO: freepik.com

Citeste si despre