Articol revizuit de dr. Anca Panaitescu, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spitalul Clinic Filantropia
In saptamana 26 de sarcina bebelusul mai face un pas care pentru parinti este emotionant: poate auzi atat vocea mamei cat si pe cea a tatalui! Asadar, nu ezita sa-i vorbesti micutului tau si convinge-l si pe partener sa faca acest lucru.
Cat de mare este bebelusul in saptamana 26 de sarcina
In saptamana 26, bebelusul tau cantareste in jur de 700 de grame si masoara cam 35 de centimetri din crestet pana la calcaie, fiind lung cat un castravete englezesc. In urmatoarele saptamani si pana la nastere, greutatea sa va creste de 4-5 ori.
Sarcina la 26 de saptamani: cum creste bebelusul tau
Pielea bebelusului are in continuare aspect rosu si zbarcit, este usor transparenta si fina, dar, treptat, se acumuleaza tot mai multa grasime. Pe masura ce greutatea creste, in urmatoarele 14 saptamani pana la nastere, pielea zbarcita si larga incepe sa se intinda.
Vei fi surprinsa sa stii ca de acum bebelusul tau poate incepe sa distinga zgomote si sa faca diferenta intre vocea ta si a taticului lui. Oamenii de stiinta au aratat ca nou-nascutii pot recunoaste vocile parintilor lor la nastere. Asadar, fa-ti timp zilnic sa vorbesti cu bebelusul tau, citeste-i sau povesteste-i ce faci. Incurajeaza-l si pe partenerul tau sa vorbeasca cu "burtica" ta si asigura-l ca bebe il aude. Poti incerca sa ii pui si muzica, te vei simti si tu bine si va auzi si el!
Un alt lucru surprinzator in aceasta saptamana este acela ca bebelusul are acum dezvoltat reflexul de tresarire, ceea ce inseamna ca tresare daca se sperie de ceva.
Totodata, la 26 de saptamani deschide si inchide gurita, inghitind lichid amniotic. La acest moment are cam o jumatate de litru din acest lichid, in corpul lui, cantitatea fiind recirculata la fiecare trei ore. Mai mult, poate si sa dea afara din gurita, nu doar sa inghita.
Aparatul ocular este de asemenea in plina dezvoltare. Straturile retinei s-au format deja si ochii bebelusului pot percepe lumina puternica. Totusi, ei sunt inca inchisi, acoperiti de pleoapele transparente.
In urmatoarele saptamani bebe va deschide in mod reflex ochisorii. Pana la nastere, bebelusul va putea distinge nuante puternice si contrastante, dungile alb-negru, diferite forme, si va vedea la aproximativ 20-30 de cm distanta. Pe masura ce se va apropia de varsta de 1 an, vederea lui va fi din ce in ce mai buna.
Plamanii sunt si ei in plina dezvoltare pe masura ce bebelusul incepe sa aspire mici cantitati de lichid amniotic - un exercitiu bun pentru momentul cand se va naste si va lua prima gura de aer. In plamani se formeaza alveolele pulmonare - mici saculeti ce vor contine aer cand bebelusul va respira. Procesul de dezvoltare a plamanilor este indelungat. Se spune ca plamanii pot sa isi indeplineasca bine rolul abia dupa 34 de saptamani de sarcina, insa ei sunt complet functionali abia in jurul varstei de 7 ani. De aceea copiii fac frecvent raceli mai severe decat adultii.
Daca ai un baiat, testiculele lui incep sa coboare la nivelul scrotului - acest lucru va dura cam 2-3 zile. La urmatorul examen ecografic, medicul tau iti poate spune daca testiculele baietelului au coborat sau nu in scrot. La unii copii, testiculele pot cobori dupa nastere.
Sprancenele si genele sunt bine formate. Parul de pe capul bebelusului este mai lungut si mai des. In saptamana 26 s-au format si amprentele sale digitale, unice pentru bebelusul tau.
Citeste si: Cum arata bebelusul in burtica ta in saptamana 26 de sarcina
Nu uita: Fiecare bebelus are propriul ritm de dezvoltare. Informatiile noastre sunt destinate sa iti ofere o idee generala despre dezvoltarea bebelusului tau.
Cate luni inseamna 26 de saptamani de sarcina?
Saptamana 26 de de sarcina este ultima din luna a 6-a si din trimestrul al doilea. Esti la doar cateva zile distanta de luna a saptea si implicit de trimestrul al treilea - cel mai greu pentru multe mame, dar ultimul!
Ce se intampla in corpul tau in saptamana 26 de sarcina?
Pe masura ce te apropii de trimestrul III, burtica ta creste si incepi sa iei mai bine in greutate, ceea ce inseamna ca spatele tau se va resimti. Durerile de spate sunt frecvente in sarcina si sunt cauzate, pe de-o parte de hormonii de sarcina care inmoaie ligamentele pentru a pregati nasterea, si pe de alta de burtica in crestere. Pozitia coloanei se modifica si creste mult solicitarea spatelui.
E important sa iti controlezi pozitia, sa stai dreapta, sa faci exercitii usoare pentru spate sau poti sa iti planifici un masaj prenatal cu un terapeut antrenat. Poti sta asezata pe partea stanga atunci cand terapeutul iti maseaza spatele sau poti sta pe un scaun.
Pentru cand dormi, foloseste o perna de sarcina sau mai multe perne mici, spre a-ti sustine spatele si abdomenul. Gravidele dorm de obicei pe o parte, cu o perna sub burta, una intre picioare si chiar una in brate. Incearca sa-ti mentii o postura corecta, care te va ajuta sa reduci disconfortul de la nivelul spatelui, si sa ai intotdeauna grija atunci cand te apleci sau ridici greutati. Daca ai durere severa sau senzatie de amorteala in orice zona a corpului tau, suna-ti doctorul.
Simptome frecvente la 26 de saptamani de sarcina
In aceasta saptamana s-ar putea sa ai parte de picioare umflate. Pentru a te relaxa, scufunda-ti picioarele intr-un vas umplut cu apa calda. Adauga cateva picaturi de ulei parfumat si savureaza momentul. Roaga-ti partenerul sa iti faca masaj.
Ai grija insa! Orice umflare severa sau brusca la nivelul oricarei parti din corp poate indica prezenta preeclampsiei.
Totodata, in aceasta perioada pot continua problemele cu somnul, contractiile Braxton Hicks si poti avea dureri de cap. Acestea din urma apar din cauza fluctuatiilor hormonale si a stresului, insa le poti avea si daca esti deshidratata sau iti este foame. Asadar, pentru a preveni deshidratarea si foamea, ai grija de tine in fiecare moment al sarcinii - mananca des si bea apa constant pe parcursul zilei, de preferat cu inghitituri mici, nu multa odata (nu trebuie sa ajungi sa simti sete deoarece setea este deja un prim simptom de deshidratare).
Incontinenta urinara de efort temporara
In cursul sarcinii, multe gravide pot pierde cantitati mici de urina in momentul in care stranuta sau fac efort brusc. Aceasta problema este tranzitorie si este data de modificarile pe care sarcina le aduce la nivelul pelvisului.
Pentru a intari muschii pelvieni este recomandat sa faci exercitiile Kegel. Aceste exercitii presupun contractarea si relaxarea muschilor pelvini. Poti incepe prin a incerca sa contracti muschii care intrerup jetul de urina atunci cand mergi la toaleta. Poti repeta apoi aceste exercitii ori de cate ori vrei. Dupa nastere, incontinenta urinara se remite de cele mai multe ori.
Analize si investigatii in saptamana 26 de sarcina
In aceasta perioada, o usoara crestere a tensiunii arteriale este normala, insa o crestere mai mare de 14 cu 9 poate fi un semn de ingrijorare. Deoarece preeclampsia apare cel mai frecvent in ultimul trimestru de sarcina, este un moment bun sa fii prevenita in legatura cu semnalele de alarma ale acestei afectiuni periculoase ce se manifesta in circa 3-7% din sarcini.
Simptomele care ar trebui sa te alerteze includ: edeme ale fetei si ale mainilor, crestere brusca in greutate (din cauza retentiei de apa), vedere incetosata, neclara, senzatia de puncte intunecoase in fata ochilor, dureri de cap bruste severe sau persistente, ori dureri la nivelul abdomenului superior.
Verificandu-ti presiunea arteriala si nivelul de proteine din urina, medicul te va monitoriza la vizitele prenatale de rutina, dar trebuie sa il suni imediat si sa mergi la spital daca ai vreunul dintre simptomele de mai sus. Identificarea precoce a preeclampsiei este una dintre conditiile esentiale pentru sanatatea ta si a bebelusului tau.
In plus, o tensiune mare poate fi si un semn al sindromului HELLP – o complicatie a preeclampsiei, care poate pune in pericol atat viata fatului, cat si pe cea a mamei. Sindromul HELLP poate aparea inainte de saptamana cu numarul 37, iar simptomele sunt asemanatoare cu cele ale preeclampsiei: stare de rau si de oboseala, greata, varsaturi, indigestie, vedere incetosata, dureri de cap, in zona abdomenului, a pieptului, a unui umar sau la respiratie, arsuri la stomac, sangerari (nazale si chiar vaginale), umflaturi la nivelul mainilor, picioarelor si fetei.
Poti incerca sa iti monitorizezi tensiunea arteriala acasa, cu un aparat electronic din farmacie. Astfel, vei avea mai mult control si vei putea sa fii sigura ca esti bine si intre vizitele prenatale.
Ce sa faci in saptamana 26 de sarcina
Planul pentru nastere
Daca scrii un plan pentru nastere ai ocazia sa te gandesti la acest moment si poti discuta cu partenerul tau si cu doctorul despre cum ti-ar placea sa decurga nasterea. Procesul de concepere a unui plan pentru nastere poate fi un mod minunat de a invata mai multe despre travaliu si despre preferintele tale in legatura cu asistenta medicala.
Dar nu uita ca travaliul este in fapt impredictibil. Daca privesti planul tau pentru nastere ca pe un ghid, ci nu ca pe un set de instructiuni clare, va fi mult mai placut pentru medicul tau si mai realist pentru tine.
Daca devii prea atasata de o viziune ideala a nasterii copilului tau, te pregatesti singura pentru o dezamagire. In timpul travaliului si al delivrentei, o multitudine de lucruri pot sa apara si sa va forteze pe tine si echipa ce te va asista la nastere sa deviati de la planul initial. Asadar, daca crezi ca planul te va ajuta sa-ti asiguri nasterea ideala, sansele tale sunt de 50%.
In schimb, daca folosesti acest plan pentru nastere ca un mod de educatie pentru a invata mai multe despre optiunile tale in timpul travaliului si al delivrentei si ca punct de plecare pentru discutiile cu medicul tau, atunci nu poti sa gresesti.
Daca te decizi ca vrei sa incerci sa faci un plan pentru nastere, acesta poate fi cat de lung sau de scurt iti place. Unele femei pur si simplu scriu care este filozofia lor asupra nasterii si modul general in care le-ar placea lor sa se desfasoare aceasta.
Iti oferim cateva sfaturi de luat in considerare atunci cand creezi un plan pentru nastere detaliat:
- Vrei sa ai o nastere fara medicamente sau optezi pentru o nastere cu epidurala? Daca nu esti sigura, poti sa iti notezi asta.
- Vrei sa poti sa te plimbi si sa te misti cat mai mult posibil?
- Cat de mult ti-ar placea sa-ti fie monitorizat bebelusul? Vrei sa vezi monitoarele sau vrei sa fie puse cu spatele spre tine?
- Esti deschisa la interventii medicamentoase pentru a-ti grabi travaliul? Daca aceasta te preocupa, gandeste-te ce tehnica ti-ar placea sa incerci mai intai.
- Vrei o oglinda pusa in asa fel incat sa-ti vezi bebelusul venind pe lume?
- Ti-ar placea sa folosesti o bara sau o minge pentru nastere sau o cada in timpul travaliului?
- Ai vrea ca nasterea ta sa fie privata (doar tu, partenerul tau si echipa medicala)? Sau ti-ar placea ca prietenii si familia sa fie acolo sa te sustina? Este bine pentru tine sa fie prezenti studenti sau rezidenti in timpul nasterii?
Citeste si: Lista cu lucruri de facut in saptamana 26 de sarcina
Alti factori de luat in considerare:
- Ambianta din incapere: ti-ar placea sa asculti o anumita muzica? O camera video care sa inregistreze?
- Dupa ce se naste bebelusul doresti ca partenerul tau sa fie cel care va taia cordonul ombilical? Vrei sa iti tii in brate bebelusul imediat? Ti-ar placea ca partenerul tau sa stea cu bebelusul in timpul testarii si evaluarii acestuia?
- Cum iti vei hrani bebelusul? Daca planuiesti sa il alaptezi, ti-ar placea sa incerci sa o faci cat mai curand posibil?
Saptamana 25 de sarcina | Saptamana 27 de sarcina