Articol revizuit de dr. Anca Panaitescu, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spitalul Clinic Filantropia
In saptamana 9 de sarcina, bebelusul tau se apropie de momentul in care nu mai este considerat embrion, ci fat, ceea ce este o mare realizare! Acest lucru inseamna ca incepe sa aiba o forma din ce in ce mai asemanatoare cu cea umana, abandonand infatisarea de "mormoloc" de la inceput.
Cat de mare este bebelusul in saptamana 9 de sarcina
Acum, micutul tau are aproape 2,5 centimetri lungime si este cam de marimea unui bob de strugure; cantareste cam 2 grame, dar va castiga rapid in greutate, acum ca structura sa fizica este stabilita.
Sarcina la 9 saptamani: cum creste bebelusul tau
Capul este inca destul de mare, comparativ cu restul corpului, iar organele sunt in plina formare si dezvoltare. Fata capata forma, in timp ce ochii, urechile, nasul evolueaza si ele. Muschii si nervii sunt in plina dezvoltare, bebelusul incepand sa exerseze miscari care vor deveni in timp tot mai complexe.
La o examinare ecografica efectuata in aceasta saptamana vei putea distinge capul si trunchiul micutului, vei putea vedea miscarile manutelor si picioruselor lui si vei auzi bataile inimii. Micutul tau pluteste si se misca usor in lichidul amniotic care il inconjoara. Riscul de pierdere a sarcinii a scazut destul de mult cu trecerea saptamanilor, dar este inca ridicat in primul trimestru de sarcina.
Bebelusul are pavilioanele urechii formate si pana la sfarsitul saptamanii acesteia se vor forma si structurile interne ale urechii.
Buza superioara este complet formata, iar gura, nasul si narile sunt mai bine diferentiate. Varfurile degetelor sunt usor proeminente in zona unde se vor dezvolta receptorii pentru sensibilitatea tactila.
Toate articulatiile majore - de la umeri, coate, articulatiile pumnului, genunchilor si gleznelor - functioneaza, permitandu-i copilului sa-si miste membrele. Inima s-a divizat in 4 camere acum si au inceput sa se dezvolte si valvele.
In abdomenul bebelusului tau s-au format pancreasul, ductele biliare, vezica biliara si anusul, iar intestinele cresc in lungime. Se mai formeaza de asemenea si mameloanele si foliculii pilosi.
Organele genitale interne incep sa se dezvolte in aceasta saptamana. Organele sexuale externe nu pot fi inca observate, deci mai ai de asteptat pana afli daca ai o fetita sau un baietel.
Cu ajutorul aparatelor ecografe performante din ziua de azi, multi specialisti pot preciza sexul copilului cu probabilitate mare la momentul ecografiei morfologice de primul trimestru, in jurul saptamanilor 11-14 de sarcina.
Citeste si: Cum arata bebelusul in burtica ta in saptamana 9 de sarcina
Nu uita: Fiecare bebelus se dezvolta usor diferit - chiar si in corpul tau. Informatiile noastre sunt destinate sa iti ofere o idee generala despre dezvoltarea bebelusului tau.
Cate luni inseamna 9 saptamani de sarcina
Saptamana 9 de sarcina marcheaza inceputul celei de-a treia luni. La sfarsitul acesteia inchei primul trimestru si cel mai probabil scapi de neplacutele simptome caracteristice perioadei de inceput.
Ce se intampla in corpul tau in saptamana a 9-a de sarcina
La acest moment burtica nu este foarte vizibila, dar multe mame observa o diferenta atunci cand trebuie sa incheie pantalonii. Perechi care pana nu demult puteau fi incheiate fara niciun efort incep sa fie date la o parte incet-incet, pentru a face loc pantalonilor cu banda elastica in loc de nasturi si fermoar.
Acest lucru se intampla deoarece uterul este acum dublu fata de cum era inainte de sarcina, iar daca apesi usor in zona inferioara a abdomenului s-ar putea sa simti ceva mai tare decat de obicei – acela este uterul.
Simptome frecvente la 9 saptamani de sarcina
S-ar putea sa nu se vada inca sarcina, dar tu te simti din plin insarcinata! Greata, balonarea, varsaturile, urinatul frecvent sunt probleme cu care probabil te confrunti, dar deja ai invatat cum sa le faci fata cu brio. Emotional incep sa te preocupe transformarile mai mult sau mai putin vizibile ale corpului. In primele luni de sarcina femeile se simt mai mult grase decat insarcinate, pentru ca inca nu se vede burtica foarte pronuntat, ci doar talia ingrosata.
Trebuie sa stii ca aceste reactii sunt normale. O parte dintre gravide isi pierd apetitul sexual sau sa se considera neatragatoare. Trebuie sa tii minte insa ca partenerul tau este mandru de transformarile prin care treci si le poate considera chiar sexy. Corpul tau gazduieste si plamadeste o noua viata, ceea ce este fascinant pentru cei din jurul tau.
Anxietatea si emotiile sunt normale atata timp cat nu iti afecteaza viata obisnuita si nu iti monopolizeaza toate gandurile. Instabilitatea emotionala este ceva obisnuit acum; este perfect normal sa te simti alternativ incantata si terorizata la gandul ca vei deveni parinte. Acest sentiment poate persista pe parcursul sarcinii si chiar dupa nasterea copilului. Incearca sa-ti iei tu insati mici pauze.
Aproape toti cei care sunt pe punctul de a deveni parinti se ingrijoreaza cand se gandesc cum se va schimba viata lor dupa nasterea bebelusului, dar majoritatea spun mai tarziu ca faptul ca au devenit parinti este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-au facut vreodata. Vorbeste sincer cu partenerul tau, spune-i prin ce treci si cere-i sprijin in aceasta perioada. Pe de alta parte tine cont si de sentimentele lui; multi barbati sunt si ei speriati de gandul ca vor deveni parinti.
Ghid decizional - Cand sa anunti la serviciu?
Unele femei spun vestea despre sarcina imediat. Altele asteapta cat de mult pot deoarece se tem ca sarcina le va afecta imaginea in ochii sefului sau colegilor.
Cele mai multe femei asteapta pana in trimestrul al II-lea, cand sarcina lor este destul de dezvoltata si riscul de avort este scazut.
Care este cel mai bun moment pentru tine sa anunti vestea despre sarcina ta? Ia in considerare urmatorii factori:
Ai complicatii de orice fel? Daca ai o sarcina cu complicatii si trebuie sa mergi frecvent la medic sau esti foarte preocupata, s-ar putea sa te simti mai confortabil daca ii anunti mai repede pe colegii tai.
Cat de rau iti este? Daca ai aproape permanent senzatie de greata sau vomiti frecvent, poti sa ii spui sefului tau despre sarcina mai devreme decat ai planificat. Insa, inainte, incearca sa iti dai seama ce vrei: Compasiune? Timp liber? Un program mai flexibil pana treci de perioada cea mai rea? Cere ceea ce ai nevoie si apoi asigura-l ca majoritatea femeilor se simt mai bine dupa sfarsitul celei de-a 3-a luna.
Este munca ta solicitanta sau stresanta? De dragul bebelusului tau, probabil vei dori sa te debarasezi de factorii stresanti mai devreme. Anunta sarcina imediat si acest lucru iti va permite sa discuti despre schimbarile necesare din timp.
Vor fi intelegatori seful si colegii? Acest lucru va depinde de nivelul de cultura de la locul tau de munca, de felul in care sarcina altor femei a afectat eficacitatea muncii, si de relatia ta cu seful. Daca ai incredere ca angajatorul tau va reactiona intr-o maniera profesionista, poti sa anunti sarcina mai devreme deoarece acest lucru inseamna ca vei putea avea parte de toate avantajele pe care angajatorul ti le poate oferi pentru ca sarcina sa fie mai sanatoasa si mai putin stresanta.
Din pacate, unii angajatori ar putea fi mai obtuzi in ceea ce priveste angajatele insarcinate. Daca esti ingrijorata cu privire la reactia sefului tau, fii precauta. Gandeste-te sa-i spui sefului tau cand sarcina este de 14-20 de saptamani. In acest moment tu ai demonstrat deja ca poti sa-ti faci treaba in timp ce esti deja insarcinata.
Daca nu esti sigura de reactia pe care o vor avea colegii de munca, intereseaza-te in mod discret cum au fost tratate colegele tale care au fost insarcinate.
Daca este posibil, alege ca momentul anuntului sa coincida cu incheierea unui proiect mare realizat de tine (sau la care ai contribuit semnificativ). Procedand astfel, trimiti un mesaj puternic: sunt insarcinata si productivitatea mea nu este afectata.
Analize si investigatii in saptamana a 9-a de sarcina
Saptamana aceasta probabil ca trebuie sa iti continui analizele de sarcina. Multi medici recomanda pe langa analizele obisnuite de sarcina si determinarea anticorpilor pentru Toxoplasma, Rubella, Virusul Citomegalic sau Virusul Herpetic.
Toxoplasma gondii este un parazit care poate infecta si omul. Infectia nu este periculoasa pentru omul sanatos, dar la gravide si la cei cu imunitate scazuta poate avea consecinte grave. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce contine chisturi de parazit), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica ( inclusiv in locuri de joaca pentru copii, sau prin zarzavaturi contaminate).
De aceea, este bine sa gatim carnea temeinic, sa spalam bine fructele si legumele si sa ne spalam des pe maini. Daca infectia apare pentru prima data pe perioada sarcinii, ea poate ajunge la copilul in plina dezvoltare si il poate afecta permanent. Mama poate sa nu aiba niciun simptom. Daca femeia a venit in contact cu parazitul inainte de sarcina, nu mai poate face aceasta infectie in sarcina. Medicul iti poate spune daca tu esti la risc in functie de rezultatul analizelor de sange pentru Toxoplasma (prezenta anticorpilor IgG in titru semnificativ arata ca ai avut contact cu parazitul si esti protejata).
Virusul Rubella provoaca o boala a copilariei, rubeola, care se manifesta in principal prin eruptii rosiatice pe piele si pe care majoritatea dintre noi o facem in copilarie. Poti afla daca ai facut in trecut aceasta boala prin analize medicale (dozarea anticorpilor anti Rubella de tip IgG). Aproximativ 90% din populatie a facut aceasta boala. Daca nu ai facut-o si nu esti gravida, medicul iti poate recomanda un vaccin.
Daca nu ai facut-o (nu ai anticorpi IgG pozitivi) si esti gravida, trebuie sa fii atenta sa nu o contactezi in sarcina. Infectia cu acest virus este foarte grava in sarcina in special pentru copilul tau. Boala apare mai ales iarna si primavara in colectivitatile de copii, asa ca trebuie sa ai grija sa nu vii in contact cu acestia.
Virusuri din familia virusului herpetic pot cauza herpesul genital. Daca la momentul nasterii vaginale gravida are leziuni active date de acest virus la nivel genital, copilul se poate infecta si pot aparea boli severe ca encefalita sau pneumonia.
Tot acum, medicul tau iti poate propune sa faci niste analize de sange si o examinare ecografica, pentru a determina riscul bebelusului tau de a avea anomalii ale cromozomilor. Acest test combinat se poate face intre 11-14 saptamani, in functie de cum iti recomanda medicul tau.
Daca ai peste 35 de ani sau ai un istoric familial de boli genetice precum fibroza chistica, este recomandat sa apelezi la un consult genetic sau sa faci un test diagnostic prenatal (ca biopsia de vilozitati coriale sau amniocenteza).
Ce sa faci in saptamana a 9-a de sarcina
Incepe un ritual zilnic de a te conecta cu bebelusul tau. Diane Sauferd, un psiholog specializat pe problemele din timpul sarcinii si de dupa nastere, incurajeaza femeile sa aiba perioade de 5-10 minute pe zi in care sa se gandeasca la copil. Mamicile aleg cel mai frecvent momentele ce urmeaza imediat dupa trezire sau dinainte de a adormi.
In timpul acestor momente, stai linistita si cu mainile usor lipite de burtica. Concentreza-te cu atentie si apoi incepe sa te gandesti la bebelusul tau (sperantele si visele tale, intentiile tale ca parinte). Este un mod extraordinar de a initia viitoarea legatura cu bebelusul si te ajuta sa realizezi ce fel de parinte ai vrea sa fii.
Citeste si: Lista cu lucruri de facut in saptamana 9 de sarcina
Stocarea de celule stem
Tot in aceasta perioada poti incepe sa te gandesti daca alegi sau nu sa stochezi celule stem din cordonul ombilical al bebelusului. Desi la prima „vedere” poate parea o decizie usor de luat, in realitate nu este chiar asa deoarece ofertele bancilor de celule stem sunt destul de diferite. Spre exemplu, unele banci stocheaza sange integral (care este mai limitat in folosire), pe cand altele stocheaza celulele stem izolate din sange (care pot fi utilizate in mai multe cazuri); de asemenea, unele stocheaza si tesut de cordon ombilical - o sursa de celule stem mezenchimale care, folosite impreuna cu celulele hematopoietice (adica cele izolate din sange), au o rata mai mare de succes.
In plus, de la o banca la alta pot aparea diferente de pret, diferente in ce priveste modul de stocare si inclusiv diferente in ceea ce priveste gestionarea unui posibil caz de urgenta (cum ar fi daca depozitul de celule este supus unei calamitati).
Totodata, trebuie sa iei in considerare daca banca are toate certificarile, acreditarile si licentele necesare, numarul de cazuri in care probe de celule stem au fost utilizate cu succes, in ce tara se afla depozitul si daca transportul este gratuit in cazul in care este nevoie de transplant de celule.
Saptamana 8 de sarcina | Saptamana 10 de sarcina