Articol scris la sugestia cititoarelor noastre
Ancuta-Camelia Catana si Oana Borcila
Primii dintisori ai unui copil, numiti dinti de lapte, sunt la fel de importanti ca si dintii permanenti ai unui adult.
Odiseea dintisorilor incepe in burtica. Inca din perioada de sarcina, in gurita bebelusului tau se dezvolta mugurasi de dinti care vor ajunge mai tarziu dinti de lapte. Totusi, doar un copil din doua mii se naste cu dintii deja iesiti.
Dintii de lapte isi fac aparitia de obicei in jurul varstei de 6 luni si ajuta bebelusii sa mestece si sa vorbeasca. Tot ei sunt cei care suplinesc functiile dintilor permanenti care se dezvolta in tot acest timp sub gingii. Primii dinti care ies sunt de obicei cei patru din fata, doi de sus si doi de jos.
Daca bebelusul tau se dezvolta mai repede decat ceilalti, ai putea observa primul dintisor (de obicei unul dintre cei doi dinti din fata - jos) chiar de la trei luni. Pe de alta parte, daca dezvoltarea dintisorilor lui este mai intarziata, primul dinte poate aparea abia la un an sau chiar mai tarziu. Daca pana la un an nu vezi nici un dintisor, anunta medicul la consultul de la 12 luni. Nu uita ca bebelusii nascuti prematur ar putea avea ceva intarzieri de crestere a dintilor.
Maselele sunt ultimii dinti care apar si cei mai durerosi, fiind mai mari. Al doilea set de masele, pozitionat in partea cea mai din spate a gurii, sus si jos, incepe sa apara de obicei dupa ce-a de-a doua aniversare a copilului.
Simptome si solutii
In timp ce unii copii nu au nici un pic de suferit atunci cand li se dezvolta dintii, altii sunt foarte afectati si intampina o experienta care le creeaza discomfort. Iata cateva semne care te vor ajuta sa-ti dai seama cand urmeaza ca bebelusului tau sa-i iasa un dintisor:
• Salivatia excesiva (care poate duce la iritatii ale pielii de pe fata);
• Inflamarea gingiilor si cresterea sensibilitatii acestora;
• Starea de iritare si nervozitate a bebelusului;
• Instinctul de a musca sau de a rontai diferite obiecte;
• Refuzarea alimentatiei;
• Probleme cu somnul.
Regula de baza este aceea ca daca bebelusul tau are aceste simptome sa nu arunci imediat vina asupra cresterii dintilor. Consulta-ti medicul pentru a te asigura ca nu exista alte probleme de sanatate.
Daca bebelusul tau are aceste simptome sau o parte dintre ele, ii poti usura suferinta:
• Ofera-i ceva de mestecat sau de ros, cum sunt jucariile speciale pentru momentul cresterii dintilor sau un prosopel umed racit in frigider. Este posibil ca alimentele reci sa-i faca bine: compotul de mere sau iaurtul.
• Masarea gingiilor: dupa ce te speli pe maini, cu degetul, freaca-i gingiile apasat, dar cu grija.
• Daca nimic din acestea nu ajuta, medicul iti poate prescrie un medicament care sa diminueze durerea si inflamatia.
• Gelurile speciale pentru masajul gingiilor pot fi de ajutor, dar tot medicul este cel care trebuie sa-si dea acordul pentru folosirea lor.
Ingrijire si curatare
Incepe sa cureti dintii bebelusului tau inca de cand apare primul dintre ei. In primul an nu va fi neaparat necesar sa-i perii, dar ar trebui sa cureti atat dintii, cat si gingiile cu un tifon sau un prosopel umed.
Daca vrei sa folosesti pasta de dinti inainte ca bebelusul tau sa implineasca doi ani, consulta mai intai medicul stomatolog sau pediatru. Ai grija ca bebelusul tau mai mic de doi ani sa nu foloseasca mai multa pasta de dinti decat un bob de mazare si sa nu o inghita. Copiii trebuie sa invete sa scuipe pasta de dinti si sa clateasca bine gura cu apa dupa periere.
Majoritatea copiilor vor invata sa se spele singuri pe dinti pana in jurul varstei de 6-7 ani.
De asemenea, parintii ar trebui sa foloseasca produse de curatare a zonelor dintre dinti, pentru copii. Acestea ajuta la indepartarea placii in locurile unde o periuta de dinti nu ajunge. Perie dintii copilului tau de doua ori pe zi daca stomatologul nu iti recomanda altfel.
Nu uita sa schimbi periuta bebelusului cel putin o data la trei luni si chiar mai des daca ti se pare ca s-a uzat.
Vizita la stomatolog
Specialistii recomanda consultul stomatologic al micutilor imediat dupa aparitia primului dintisor, dar nu mai tarziu de implinirea unui an. Pe langa faptul ca evalueaza starea de sanatate a dintilor micutului, medicul iti va putea arata cum trebuie sa ingrijesti dintii bebelusului.
Spor la rontait!