Media Digitala: cum sa o folosesti in beneficiul copilului tau

| | Actualizat: 2016-04-28 12:08:11

Vrei, nu vrei, Media Digitala marcheaza era in care traim si in care copilul tau se dezvolta. Stigmatul negativ al tehnologiei, din prisma potentialelor sale efecte negative, te poate determina sa crezi ca televizorul, telefonul inteligent si tableta sunt pericole pentru micutul tau. In realitate, le poti spune "DA" fara teama, daca stii cum sa le folosesti in avantajul copilului. Mai jos, iti spunem cum!

Expunerea prea mare la informatii, violenta, mesaje nepotrivite pentru o varsta frageda, hiperstimularea – toate sunt argumente care te pot determina sa vezi in Media Digitala un dusman.  

Lucrurile nu stau nici pe departe asa, daca inveti sa controlezi modul in care copilul tau foloseste tehnologia. Intr-o lume in care copiii "respira" digitalul, este important sa stii sa-ti ghidezi prichidelul a deprinderea aptitudinilor-cheie de care va avea nevoie mai tarziu, in viata.

Momentul oportun de expunere la Media Digitala

"Eu nu o sa-mi las copilul la televizor pana la varsta de 5 ani" sau "Telefonul mobil  o sa-l primeasca atunci cand va intra la scoala" – iata doua pozitii luate de cei mai multi parinti vis-à-vis de Media Digitala, pana la proba contrarie. 

Nu vei putea sa iti izolezi complet copilul de televizor si alte dispozitive electronice, de vreme ce ele fac parte din viata familiei tale. Asa ca tot ce poti sa faci este sa ii faci cunostinta cu ele micutului tau la momentul oportun.

Copiii mici invata cel mai bine din interactiunile directe cu cei din jur si nu inteleg mare lucru atunci cand privesc un ecran animat si luminos, ba chiar pot fi afectati de aceasta stimulare excesiva. Iata ce este este de preferat sa astepti pana la varsta de trei ani  pentru a introduce Media Digitala in viata copilului tau. 

Din acest punct, poti sa-ti incurajezi micutul sa priveasca la televizor sau pe laptop desene animate potrivite pentru varsta lui, care nu doar ca il distreaza, ci au si un efect linistitor asupra lui. In plus, daca il vei insoti in aceasta activitate, vei putea sa ii explici anumite concepte (de ce face animalutul “X” intr-un fel sau altul, ce inseamna sa fii suparat sau fericit etc.) si sa transformi astfel uitatul la desene animate intr-o experienta educativa.

Mai tarziu, la varsta prescolara, poti sa ii arati mai multe jocuri video care sa ii stimuleze spiritual competitional sau sa ii dezvolte gandirea (puzzle, jocuri de potrivire a culorilor etc.). Intereseaza-te asupra aplicatiilor mobile educative, care ajuta la invatarea ceasului, a limbii engleze etc.

Daca ii permiti copilului tau de 4-6 ani sa traiasca experiente interactive intr-un mediu supravegheat, un telefon inteligent sau o tableta nu pot fi decat unelte utile de invatare.

Dispozitivele electronice recomandate copiilor

Un alt punct sensibil in expunerea copilului la Media Digitala este alegerea dispozitivelor pe care cel mic le poate folosi in siguranta. Desi probabil ca micutul tau va fi tentat sa iti ceara smartphone-ul  pentru a se juca pe el, fiind "la indemana" sau vazandu-te pe tine folosindu-l, incearca sa il indrumi mai degraba catre o tableta cu display mai generos. Elementele de pe ecranul acesteia sunt mai mari, iar butoanele sunt mai usor de apasat.

Atentie si la activitatea copilului pe tableta: instaleaza un software care sa blocheze orice continut nepotrivit minorilor si ajuta-l sa gaseasca jocuri repetitive, grafice, cu sunete si animatii care il invata informatii de baza despre pronuntarea cuvintelor sau concepte matematice usoare. 

Alte jocuri si aplicatii recomandate copiilor pentru efectul lor de stimulare a gandirii sunt cele de tip puzzle, jocurile de memorie, jocurile de ingrijire a unor animale virtuale, jocurile de desen sau muzicale. 

Media Digitala cu masura

Chiar daca Media Digitala poate fi de ajutor in dezvoltarea mentala a copilului tau, in conditiile de mai sus, ai grija sa nu se transforme in singura lui modalitate de petrecere a timpului liber. Este in continuare esential sa petreci timp alaturi de el, sa interactionati in mod real, sa iesiti in aer liber si sa explorati mediul inconjurator. 

  • Nu uita sa stabilesti limite: accesul la Media Digitala trebuie sa fie de 1-2 ore pe zi, iar tu trebuie sa stii exact ce aplicatii foloseste si mai ales pe ce pagini web  navigheaza;
  • Pune pret pe joaca  "offline":  fa o prioritate din a te juca zilnic cu copilul tau in mod traditional, nu ii permite sa se obisnuiasca exclusiv cu mediul virtual;
  • Fii un model demn de urmat: ai grija ca nici tu, la randul tau, sa nu iti petreci tot timpul in fata televizorului sau a tabletei;
  • Nu uita de comunicarea fata-in-fata: copiii invata cel mai bine comunicand direct cu cei din jur, nu il priva de acest lucru doar pentru ca jocurile video il fascineaza.

     

Tu cum faci loc Mediei Digitale in viata copilului tau? Esti de acord ca el sa foloseasca o tableta sau un telefon inteligent?

Citeste si despre