Cum se trateaza corect cea mai frecventa afectiune a mainilor

| | Actualizat: 2019-01-24 17:20:22

Eczema/dermatita mainilor este una din cele mai frecvente afectiuni, cu manifestari acute sau cronice, determinate de factori agresivi variati precum si de conditii care tin de integritatea pielii si de reactia sistemului imun.

Care sunt principalele forme de eczema la nivelul mainilor?

Dermatita iritanta de contact

Este determinata de expunerea la agenti agresivi; manifestarile se reduc ca intensitate, odata ce am indepartat factorul agresiv. Gravitatea manifestarilor tine de durata contactului cu agentul agresiv, de concentratia acestuia.

 

Dermatita iritanta de contact este cea mai frecventa forma de eczema a mainilor. In general manifestarile sunt acute, dar expunerea repetitiva la agentul cauzator o transforma intr-o eczema cronica. 
Se caracterizeaza prin inrosire, descuamare, aparitia veziculelor, bulelor doar pe zona de contact cu factorul agresiv. Asociaza usturime, senzatie de mancarime.
Cand devine cronica, pielea se ingroasa, apar fisuri.Cel mai frecvent este afectata fata dorsala a mainii, palmele mai putin.Cand bariera de protectie a pielii este deficitara, riscul de dermatita iritativa este mult mai mare.

Dermatita alergica de contact 

Este greu de diferentiat de cea iritativa; spre deosebire de cea iritanta, aceasta poate debuta la zile dupa contactul cu factorul alergen. Chiar daca factorul alergen a fost indepartat, manifestarile pot lua un caracter ascendent, crescand in severitate. Depaseste ca intindere zona de contact cu agentul alergizant. Afecteaza frecvent fata dorsala a mainii, spatiile interdigitale, articulatia pumnului. 

Dermatita atopica a mainilor 

Aceasta forma de eczema tine de terenul atopic al persoanei; de multe ori, eczema mainilor este mostenirea dermatitei atopice din copilarie; putem regasi leziuni de dermatita atopica si in alte zone ale pielii. E direct influentata de bariera deficitara de aparare a tegumentului, de reactia sistemului imun si de contactul cu substantele iritative.
Manifestarile merg de la roseata, descuamare, vezicule, fisuri pana la ingrosarea pielii.
 Dermatita atopica a mainilor devine mai severa iarna.
La cei cu manifestari de lunga durata, inclusiv unghia va fi afectata. Inflamatia apare la zona de origine a unghiei, aceasta se ingroasa, capata un relief modificat, fiind traversata de santuri sau lunii paralele. Infectiile fungice, bacteriene si virale sunt frecvente, complicand si mai mult dermatita atopica.

Dermatita dishidrozica 

Este o afectiune cronica, cu perioade de liniste si exacerbare. Cauza bolii este necunoscuta. Este mai frecventa la femei, la fumatori, la cei cu alergie la nichel sau cu o transpiratie excesiva la nivelul mainilor. 
Stresul emotional, de multe ori asociat cu transpiratia mainilor, o agraveaza.
Legatura cu transpiratia a emis ipoteza unei disfunctii a glandelor de la nivelul mainilor.
Este caracterizata de vezicule profunde, bule, descuamare la nivelul palmelor si fetelor laterale ale degetelor, senzatie de usturime, arsura sau mancarime.

Eczema numulara a mainilor 

Afecteaza fata dorsala a mainii sub forma unor zone rosii, rotunde, cu scuame, asemanatoare monedelor. Alte zone ale corpului pot fi afectate.
Poate fi o manifestare secundara, “alergica” la prezenta unei infectii fungice, bacteriene la nivelul unghiilor, mainii sau altor zone ale corpului.

Eczema hiperkeratozica 

Aceasta forme de eczema e frecventa la barbati dupa varsta de 40 de ani. Nu e caracterizata de vezicule sau bule, ci de o ingrosare semnificativa a pielii, cu scuame, fisuri adanci, dureroase. Lipsesc semnele de inflamatie; este confundata cu psoriazisul, desi acesta se caracterizeaza prin leziuni mai bine delimitate si mai rosii. Poate fi urmarea atopiei, a dermatitelor iritante sau alergice, a frictiunii. 

Pulpita fisurara 

E o forma limitata de eczema, care intereseaza partea distala, pulpa degetelor. Poate fi prezenta la un numar limitat de degete sau la toate. Se asociaza si ea atopiei.
E caracterizata de fisuri dureroase, uneori cu afectarea unghiei.

Cum se diagnosticheaza eczema mainilor?

In diagnosticul dermatitei mainilor, cel mai important este istoricul pacientului; evaluarea vechimii afectiunii, caracterului acut sau cronic, prezenta recurentelor ajuta la diagnostic. De asemenea istoricul de alergii, dermatite de contact, prezenta terenului atopic si a leziunilor in alta parte a corpului sunt de ajutor. Examenele bacteriologice, micologice vor inlatura alte afectiuni.Pentru cei cu forme cronice de eczema evaluarea alergologica (patch testare pentru alergeni) e foarte importanta.  
Pentru a inlatura suspiciunea unui diagnostic de psoriazis sau altei afectiuni, biopsia si examenul histopatologic pot avea un rol important.

Cum tratam eczema mainilor?

Sunt cateva reguli simple, care, dincolo de orice forma de eczema, reduc severitatea manifestarilor si numarul episoadelor de dermatita.

1. Reduceti contactul cu factorii agresivi; la acest capitol includem si apa.
2. Folositi sapunuri blande, “fara sapun”, spalati mainile atunci cand este nevoie si nu excesiv. Uscati bine mainile dupa ce le-ati spalat. Evitati pe cat se poate gelurile antibacteriene.
3. Folositi manusi atunci cand utilizati produse cu potential iritant, cand activitatea voastra presupune contact prelungit cu apa. Nu uitati manusile in sezonul rece.
4. Evitati contactul cu alergenii cunoscuti.
5. Aplicati creme emoliente cat mai des, dupa ce v-ati spalat pe maini sau inainte de activitati cu produsi iritanti. Cremele emoliente pot fi aplicate si de 20 de ori pe zi. Tratamentul trebuie urmat numai la indicatia medicului.

Dermatocorticoizii sunt prima optiune. Potenta acestora depinde de severitatea manifestarilor. Foarte importanta este si textura in care este inclus dermatocorticoidul.
Lotiunile sunt foarte potrivite pentru formele acute de eczema care merg cu vezicule, bule, exudatie.
Unguentele merg in formele cronice, cu ingrosare si fisuri.
Acoperirea cu folie de plastic, manusa a zonei pe care am aplicat medicamentul creste eficacitatea acestuia. De multe ori este necesar tratamentul infectiilor asociate. 

In formele severe de eczema se recurge la tratament sistemic cu corticoizi sau la folosirea altor clase de medicamente (metotrexat, ciclosporina) si a terapiei cu ultraviolete.

Citeste si despre