Hepatita A, gripa, meningita, transmise prin mainile murdare. Cele mai periculoase lucruri pe care pun mana copiii

| | Actualizat: 2023-07-15 12:16:23

Daca privim in jurul nostru, vom descoperi chiar si printre cunoscuti persoane care vin de afara, din mijloacele de transport, care nu se spala pe maini imediat ce intra in casa, unii chiar se asaza direct la masa.

Mainile murdare reprezinta un vehicul pentru extrem de multe microorganisme patogene, care pot cauza diferite afectiuni, de la o simpla viroza respiratorie sau digestiva pana la gripa, hepatita A, meningita.

Ar fi bine sa intelegem ca cea mai simpla metoda de prevenire a acestor boli este SPALAREA PE MAINI cu apa si sapun. Mai buna si mai eficienta decat tot felul de solutii, geluri dezinfectante, servetele antiseptice pentru maini.

Invatati-i pe copii sa se spele pe maini imediat ce intra in casa, de cate ori se duc la toaleta, ori de cate ori mananca; sa renunte la rosul unghiilor si la suptul degetelor.

Care sunt cele mai mai murdare lucruri pe care pun mana copiii?

Carucioarele pentru cumparaturi de la supermarket, barele din mijloacele de transport in comun, volanul masinii, telefonul mobil, tastatura computerelor, locurile de joaca pentru copii din mall-uri sunt de departe cele mai murdare lucruri pe care copiii nostri ajung sa le atinga. 

Mainile murdare, sursa sigura de imbolnavire

  • Infectiile digestive si parazitozele comune in colectivitatile de copii (oxiuri, giardioza sau lamblia) sunt boli transmise prin maini nespalate.
  • Bolile infectioase (rujeola, tuse convulsiva), tuberculoza, toate se pot transmite prin intermediul mainilor nespalate.
  • La fel, hepatita tip A sau chiar poliomelita (in conditiile in care creste numarul copiilor care nu au fost vaccinati impotriva acestei boli).
  • Bolile diareice, enterocolitele (cu E. coli, stafilococ auriu, salmonella) pot fi provocate de mainile murdare.

In plus, exista riscul unor infectii virale cutanate, cum ar fi verucile vulgare (negii), prin contactul direct al pielii cu diferite obiecte contaminate din mijloacele din transport.

Transmiterea se face de cele mai multe ori in mod direct, prin secretiile nazo-faringiene, care sunt expulzate sub forma de picaturi odata cu stranutul, tusea ori vorbitul, in conditii de aglomeratie, de exemplu, in mijloacele de transport, in magazine; dar exista insa si o transmitere indirecta, prin obiectele contaminate cu picaturi pline de microbi, care ajung pe mainile noastre in momentul in care intram in contact cu ele.

In plus, in magazinele in care se vinde paine neambalata, intalnesti mereu persoane care pipaie pur si simplu painea, dupa care o pun la loc, iau alta in maini...fara a purta, bineinteles, acele manusi de plastic puse la dispozitia lor in magazine.

Dincolo de aspectul deloc hilar al acestui gest, destul de des intalnit in supermarketuri, care denota o lipsa acuta de civilizatie si educatie, ce vina avem noi, cumparatorii, care ne alegem cu paini incercate si contaminate cu diferiti microbi? De exemplu, pe mainile nespalate intalnim si bacteria E. coli din fecale!

Deci, sa nu uitam ca cele mai bune metode de a preveni diferite boli, unele grave, sunt cele simple, adica respectarea unor norme elementare de igiena si spalatul corect pe maini cu apa si sapun.Si sa-i invatam si pe copiii noi ca acest gest nu dauneaza sanatatii, dimpotriva, si ca trebuie sa se spele pe maini cat de des pot!

  • Foto: rare-gallery.com

Citeste si despre