O fetita si tatal ei joaca cu o jucarie care are spatii pentru diferite forme geometrice. Copila nu-si poate da seama cum se pot potrivi diferitele forme in gaurile desemnate. Tatal ii descrie modul in care fiecarei forme i se poate potrivi numai un singur spatiu.
Tatal ii ofera incurajare si o ajuta sa puna cateva forme in spatiul corespondent. Pe masura ce copilul intelege conceptele, tatal ii permite sa-si indeplineasca singura sarcina. Acesta este un exemplu de interactiune care influenteaza dezvoltarea cognitiva a unui copil.
In zilele noastre unii parintii uita sa se mai joace cu copii lor.
Adultii transmit copiilor modul in care interpreteaza lumea inconjuratoare si raspunsul pe care il dau acestei interpretarii. In mod specific, in timp ce adultii interactioneaza cu copiii, de fapt le prezinta semnificatiile pe care ei le ataseaza obiectelor, evenimentelor si experientelor.
Revenind la exemplul nostru, tatal ii va arata acum fiicei sale o carte ilustrata despre mijloacele de transport. Cartea descrie diferitele moduri de a transporta oameni, marfuri etc. pe care le folosim in societatea noastra (masini, camioane si barci etc). Prezentand aceste concepte, fetita invata despre modul in care societatea noastra clasifica tipurile de transport.
Gandirea si limbajul devin din ce in ce mai independente in primii cativa ani de viata iar procesele mentale complexe incep cu primele activitati sociale. Revenind la exemplul nostru, fetita si tatal citesc pur si simplu o carte, insa aceasta activitate sociala transforma felul in care copilul va percepe modurile in care se poate face transport. Ea va fi capabila sa clasifice aceste lucruri atunci cand va vedea masini, camioane, barci, etc. in viata reala.
Dezvoltarea reala vs dezvoltarea potentiala
Lev Vygotsky (psiholog, fondatorul teoriei “Zone of Proximal Development” (ZPD)) a identificat doua niveluri de dezvoltare: dezvoltarea reala, care reprezinta limita superioara a sarcinilor pe care copilul le poate indeplini individual, si nivelul de dezvoltare potentiala, care este limita superioara a sarcinilor pe care un copil le poate indeplini cu ajutorul unui individ mai competent.
Revenind la primul exemplu, fetita noastra a aratat ca dezvoltarea ei reala a fost aceea ca stia ca formele geometrice puteau intra prin gaurile jucariei, dar nu a putut sa determine cum sa le potriveasca. Nivelul ei de dezvoltare potentiala a fost acela de a putea pune formele in spatiile corespondente cu ajutorul tatalui ei, un adult cu un nivel de cunostinte avansat.
Cat de important este jocul
Sarcinile dificile promoveaza o crestere cognitiva maxima, iar gama de sarcini pe care un copil le poate indeplini cu ajutorul si indrumarea altora nu le poate face si in mod independent.
Jocul permite copiilor sa se dezvolte cognitiv, permite copiilor sa preia roluri pe care, in mod normal, nu le-ar putea realiza in viata reala.
Sa revenim la exemplul nostru. Aceeasi fetita care se juca cu formele are acum 5 ani. Se joaca in casa cu un prieten. Ea se pretinde, prin joc, a fi mama, iar prietenul ei - copilul. Prin joc este capabila sa reproduca comportamentele vazute in familie si sa fie o mama in conformitate cu regulile societatii sale: pregateste de mancare, spala etc., lucruri care in realitate sunt imposibile pentru o fetita de 5 ani.
Creierul este un instrument ce cauta tipare. Cand copilul se joaca, creierul sau se angajeaza in numeroase procese care construiesc, organizeaza si sintetizeaza cunostintele. Pe masura ce jocul se dezvolta, va exista o tendinta tot mai mare spre constientizare. Pe parcursul dezvoltarii sale, copilul are nevoie sa isi regleze comportamentul pentru a se adapta realitatii si regulilor impuse (uneori rigide), iar jocul este o modalitate naturala de invatare si autoreglare.
Copiii devin mai inteligenti prin joc!
Articol scris de Mihaela Petrescu (https://mihaelapetrescu.ro/), psiholog cu drept de libera practica