Cine este cel mai important in viata copilului este o intrebare care ii pune, de la inceput, pe parinti in competitie. Si asta ar fi de evitat, in toata viata copilului.
E destul loc pentru amandoi parintii in dezvoltarea copilului, fiecare dintre ei avand un rol important, diferit, in procesul de crestere si educare.
Psihologia spune ca ceea ce exista in mintea copilului este: „mama sunt eu“, iar tatal este „primul celalalt“.
Copilul se identifica cu mama, pentru ca a stat 9 luni in burta ei, apoi sta mai mult aproape de mama, cel putin pe parcursul primelor luni de viata.
Asta inseamna ca toate trairile, emotiile, comportamentele mamei sunt preluate de catre copil. Si cel mai important este ca mama sa constientizeze acest lucru.
Ceea ce se intampla, de obicei, este ca mama, in prezenta copilului, are grija ce vorbeste si cum se comporta (de exemplu, auzim deseori: „in prezenta lui nu am plans, nu m-am enervat, nu am vorbit rastit“), dar in general are mai putina grija la ceea ce simte in apropierea copilului sau la felul in care se poarta atunci cand este mai departe de copil (inclusiv in alta incapere).
Cum este perceput tatal?
In ceea ce il priveste pe tata, acesta este, in cele mai multe dintre cazuri, a doua persoana care apare in ochii si in sufletul copilului, de fapt prima persoana „dinafara”.
Felul in care relationeaza tatal cu copilul si cu mama, precum si felul in care se comporta in relatiile cu ceilalti, va reprezenta modelul de interactiune al copilului cu cei din jur.
In primii ani de viata, creierul copilului este ca un burete, care absoarbe responsabil tot ceea ce este in apropierea sa, de la cuvinte, reactii, comportamente, emotii.
Trairile mamei, chiar daca nu sunt in legatura cu copilul, sunt preluate de catre acesta , fara ca el sa poata decide daca sunt bune sau rele. O mama agitata, preocupata permanent de ceva, cu frica de felul in care se va descurca, va genera un copil nesigur de sine, temator.
Un tata mai mult absent (pentru ca lucreaza), iar, atunci cand e prezent, este mai degraba iritat si obosit va genera un plus de neincredere copilului, care va invata iritarea ca mod de interactiune cu ceilalti.
Cel mai important aspect in relatiile parintilor cu copiii este intelegerea faptului ca emotiile adultilor, chiar si nemanifestate prin vorbe, dar mai ales cele rostite, sunt preluate de catre copii intr-un mod extrem de responsabil, si transformate in comportamente proprii.
Invatam sa ne tinem in frau cuvintele, dar nu facem acelasi lucru si cu emotiile noastre, care se transmit copiilor. Daca nu stim sa ne manifestam emotiile, sau le manifestam doar pe cele negative, vom transmite acest model si copilului, care va fi agitat, va plange, se va manifesta doar atunci cand este nemultumit.
Pentru un echilibru emotional al copilului, mama si tatal ar fi sa isi manifeste echilibrat sentimentele si trairile si sa faca loc si emotiilor pozitive in viata lor.
Vom reveni cu un articol despre ceea ce primeste copilul de la parinti, in functie de etapa de varsta.