Echilibrul emotional al parintilor are o importanta foarte mare in viata copiilor si adolescentilor, influentand semnificativ modul in care acestia vor sti sa-si gestioneze propria viata emotionala. Asa ca nu e loc de simulare a trairilor sau de a incerca sa jucam un rol, ne recomanda Cami Dumitru, director de programe de psihoterapie si psiholog clinician.
In primul rand, pe parcursul vietii, copilul va raspunde la stimulii la care este expus. De aceea, vom avea in mod clar raspunsuri diferite ale copilului fata de un parinte care in majoritatea situatiilor are reactii intense (e agitat, tipa, are gesturi bruste) versus fata de un parinte mai temperat in atitudine si comportament. ”Simplificand, e un tipar de input-output: un adult cu reactii emotionale violente, ample si coplesitoare va determina in copil un raspuns emotional la extreme: fie intensitate si dezorganizare emotionala, fie inhibitie emotionala”, explica Cami Dumitru, director de programe de psihoterapie si psiholog clinician in cadrul The Mind clinica de psihiatrie, psihoterapie si dezvoltare personala care ofera interventii psihologice personalizate.
Pe de alta parte, explica specialistul, copiii repeta ceea ce vad. Intervine un proces de invatare prin modelare: copilul isi vede parintele reactionand in anumite moduri si invata astfel cum sa reactioneze si el. Invatarea aceasta este subtila, inconstienta si profunda. De aceea, adulti in toata firea se pot trezi in momente de criza reactionand total diferit de cum si-ar dori, dar foarte similar modului in care si-au vazut in copilaria mica parintii reactionand.
”Nu in ultimul rand, parintele este cel care are sau ar trebui sa aiba instrumentele prin care sa poata linisti (regla) emotiile intense ale copilului. Parintele echilibrat emotional este cel care ii serveste drept ghid si baza de siguranta copilului atunci cand acesta se simte „luat pe sus” de emotii puternice (frica, furie, nerabdare, etc). Pare ceva complicat, dar oamenii fac asta dintodeauna - tot ce e necesar e sa fim ancorati firesc in realitate: constientizarea faptului ca eu sunt adultul din relatie, nu mogaldeata din fata mea, iar ca adult port responsabilitatea interactiunii cu cel mic”, arata psihologul.
Rolul comunicarii in construirea unor relatii emotionale sanatoase cu copiii
Daca intelegem interactiunea parinte copil conform coordonatelor de mai sus, observam cu usurinta cum comunicarea si empatia sunt fundamentale. Cami Dumitru subliniaza aici doua aspecte mai putin discutate:
Cat de important e sa stim sa-i ascultam pe copii (nu doar sa-i auzim) pentru a le intelege lumea emotionala, modul in care gandesc si a le descifra nevoile. De multe ori, fie pentru ca nu stim cum sa facem asta, fie pentru ca ne ia “parinteala” pe dinainte (adica nevoia noastra de a aplica reguli, de a tine morala, de controla, etc), nu ascultam cu adevarat ce ne spun copii, mergem pe presupuneri si ne asteptam ca ei sa aiba acelasi peisaj mental ca si noi, sa aiba aceleasi preferinte si reactii ca ale noastre (doar sunt ai nostri, nu?). ”Vad asta si in cazul copiilor mici, dar mai ales in cazul adolescentilor. Parintele vine nemultumit si spune: , iar intrebarea mea il tulbura: <Dar tu cat de des il asculti?>. A asculta presupune respect empatic: eu ca adult inteleg deplin ca cel mic sau mai putin mic e o persoana de sine statatoare, are dreptul la propiile trairi si opinii, diferite de ale mele si chiar inconfortabile pentru mine. Rolul copilului nu este sa ma multumeasca pe mine, adult, sau sa-mi indeplineasca asemeni unei marionete comenzile. Copilul este o alta fiinta umana, asemeni mie. Cum ii spuneam unui parinte agresiv la un moment dat: daca mie ca adult nu-mi place ca altcineva sa tipe la mine sau sa ma ameninte, de ce ar fi ok ca eu sa folosesc aceste strategii in interactiunea cu copilul?”, spune psihologul.
Cami Dumitru clarifica insa un aspect important: ascultare si respect nu inseamna sa fim de acord cu tot ce vrea copilul, nu inseamna sa-i oferim mereu ce vrea, sa-i lasam lui toate deciziile, abandonandu-ne responsabilitatea rolului de parinte sub justificarea unei teorii de parenting la moda.
Reglarea emotionala nu inseamna cenzurarea, inhibarea sau eliminarea emotiilor, ci sa scad intensitatea emotiilor pentru a reusi sa am un alt tip de raspuns. Deci scopul nu este sa-i facem pe copii sa nu mai simta trairi inconfortabile, ci sa-i invatam sa le faca fata. Aceasta super-putere se invata inca de cand suntem foarte mici.
”Ca parinti, facem asta instinctiv atunci cand raspundem nevoilor unui bebelus si ii vorbim pe un anumit ton, il consolam daca are nevoie de consolare, ii oferim asigurarile necesare („mama/tata e aici, esti in siguranta”) etc. Apoi, pe masura ce copilul creste, ii traducem reactiile si il invatam lexicul emotiilor (denumim emotia), oferindu-i si optiunile de raspuns. De pilda, unui copil de 4 ani care nu vrea sa plece din parc si protesteaza nemultumit, ii putem spune: <Vad ca ai ochii in lacrimi, cred ca esti suparat pentru ca nu vrei sa plecam, te simteai bine. E momentul sa mergem acasa, iar acolo te poti juca cu x jucarie sau putem citi cartea ta preferata. Tu ce ai vrea sa facem acasa?>. Ce fac ca parinte in modul acesta e sa-i transmit copilului ca il inteleg, dar ca lumea nu se opreste acolo (asa cum, de multe ori, au senzatia copiii mici, coplesiti de intensitatea emotiilor lor). Recapituland: denumesc emotia, o accept, ofer modalitati prin care intensitatea ei poate sa scada”, ne invata psihologul Cami Dumitru.
Pe scurt, specialistul le recomanda parintilor care se simt confuzi si pierduti prin regulile parenting-ului modern un mic ghid bazat pe experienta de lucru cu foarte multe familii:
- Copilul are nevoie in primul rand de afectiune, stabilitate si siguranta;
- Afectiunea se transmite prin gesturi si cuvinte, nu prin obiecte si experiente costisitoare;
- Daca pornesti de la baza de afectiune si siguranta de mai sus, atunci cel mai mare bine pe care i-l poti face copilului tau pe masura ce creste e sa-l incurajezi sa fie independent si responsabil;
- Echilibrul tau emotional va influenta semnificativ modul in care copilul tau va sti sa-si gestioneze propria viata emotionala;
- Cel mai puternic model pentru un copil este parintele lui, asa ca fii atent la ce fel de model esti!