Ecaterina Andronescu vrea uniforme obligatorii pentru elevi, pentru a asigura securitatea. "Sa fie usor de distins un copil al scolii, de un intrus"

| | Actualizat: 2019-02-26 10:06:22

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, vrea sa introduca uniforma obligatorie pentru elevi.

Intrebata cum are de gand sa asigure securitatea profesorilor in scoli, dupa cazul profesoarei din Ploiesti injunghiata de un fost elev si dupa ce sindicatele din educatie au facut un apel pentru modificarea legii in acest sens, Ecaterina Andronescu a declarat ca paza nu este singura solutie si ca o uniforma aleasa de parinti, impreuna cu scoala, ar putea fi o varianta, o "masura care nu este exagerata".

"Eu cred ca mai trebuie sa gasim si masuri suplimentare. De exemplu, eu vad ca acea uniforma scolara – poate ca nu este cea mai potrivita sintagma si de aceea lumea o refuza, dar scoala gaseste o formula pentru ca toti copiii sa se imbrace la fel si in felul acesta sa fie usor de distins un copil al scolii de cineva care e un intrus. Adica mai trebuie sa luam asemenea masuri, care nu sunt exagerate," a declarat ministrul pentru Radio Romania Iasi.

Elevii: introducerea unifomei, "masura pur demagogica"

Asociatiile de elevi din Romania au reactionat imediat. Elevii nu cred ca solutia pentru asigurarea securitatii in unitatile de invatamant ar fi introducerea uniformelor obligatorii.

"Consideram ca fiind foarte grav faptul ca problema sigurantei in scoli nu este inteleasa de catre reprezentantii autoritatii, fiind propuse masuri fara un impact real in solutionarea acesteia," se arata intr-un comunicat semnat de 6 asociatii de elevi, printre care Asociatia Elevilor din Constanta (AEC).

Elevii spun ca "introducerea uniformelor scolare este o masura pur demagogica, deoarece ea nu substituie prezenta unor agenti de securitate special instruiti in sensul asigurarii sigurantei persoanelor din institutii publice, acestea fiind doar un alt mod de identificare a elevilor, fapt ce se poate realiza si pe baza carnetului de elev."

Totodata, conceptul de "uniforma obligatorie" este unul vag, "accesul elevilor in scoala neputand fi interzis din lipsa uniformei," atrag atentia elevii.

Acestia solicita Ministerului Educatiei sa gaseasca solutii viabile pentru ca paza din scoli sa fie asigurata de autoritatile locale.

Ce spun parintii

Nici parintii nu au fost de acord cu declaratiile ministrului Educatiei.

"Este din nou o discutie fara fond adusa in atentia opiniei publice, atata timp cat avem reglementata prin regulamente si statutul elevului posibilitatea de a se purta o uniforma scolara intr-o unitate de invatamant", a declarat pentru Edupedu.ro Iulian Cristache, presedintele Federatiei de Parinti din Preuniversitar.

 

 

 

Citeste si despre