Sportul ar putea fi obligatoriu inca de la cresa

| | Actualizat: 2019-05-09 17:44:22

Un proiect de lege depus in Parlament cere ca prescolarii sa aiba in program cel putin doua ore de educatie fizica pe saptamana, la fel ca si elevii.

Initiatorii au plecat de la statisticile conform carora 90% dintre copii stau pana la 8 ore pe zi in fata televizorului sau a telefonului mobil.

Cei mici vor incepe cu miscari elementare precum sarituri sau mentinerea echilibrului intr-un singur picior.

"Am ajuns pe locul 2 in Europa intr-un nefericit top privind obezitatea infantila. Miscarea de la o varsta destul de frageda este intr-adevar o necesitate si nu un moft. Sportul inseamna sanatate", spune Mariana Bitang, fosta antrenoare a lotului olimpic de gimnastica feminina, potrivit Digi24.

Sedentarismul scurteaza viata

Statisticile arata ca unul din trei tineri de la noi nu face sport deloc, nici macar la orele de educatie fizica. Iar specialistii spun ca sedentarismul cu care se obisnuiesc multi copii scurteaza viata si cu 7 ani.

Proiectul de lege care prevede introducerea orelor de exercitii fizice pentru copiii de cresa a fost dezbatut de Senat si asteapta acum votul.

 

Citeste si despre