Obiceiurile alimentare sanatoase isi au baza in copilarie. Desi in primii ani de viata se pun bazele unui stil de viata cu ecou pe termen lung, multi parinti nu tin cont de acest lucru. O spune un studiu recent, ale carui rezultate sunt ingrijoratoare. Potrivit cercetarii, 9 din 10 copii mananca zilnic dulciuri, desi nu ar trebui sa aiba mai mult de 2 portii de dulciuri pe saptamana.
Bomboanele, ciocolata, prajiturile, gogosile sau acadelele fac parte din alimentatia a 90% dintre copii, potrivit chestionarului. Prin comparatie, doar 5 din 10 copii consuma zilnic fructe proaspete, mai arata acelasi studiu. Cercetarea a fost realizata de Reveal Marketing Research, iar rezultatele ei ar trebui sa traga un semnal de alarma in randul parintilor si nu numai.
Studiul arata ca 59% dintre copii mananca ceva dulce o data pe zi, in timp ce 30% dintre micuti au 2 sau 3 portii de dulciuri pe zi. Cu toate acestea, 83% dintre parintii chestionati afirma ca se implica intr-o foarte mare masura in alimentatia copiilor.
In ceea ce priveste mesele principale ale zilei, 78% dintre copii iau micul dejun in fiecare zi. Cei care sar cel mai frecvent peste prima masa a zilei sunt adolescentii cu varste cuprinse intre 13 si 15 ani.
Si sucurile carbogazoase fac parte din alimentatia a jumatate dintre copiii chestionati. Acestia consuma astfel de bauturi de cateva ori pe saptamana. Cei mai mari consumatori ale acestor sucuri sunt adolescentii.
5 din 10 parinti spun ca ai lor copii nu mananca fructe proaspete in fiecare zi. Cifra a crescut fata de anul 2021, cand 3 din 10 parinti au raspuns in acelasi mod la aceasta intrebare. Parintii care au participat la cercetare au spus si de unde isi iau informatiile legate de nutritia copiilor. Parintii ai caror copii au sub 3 ani au spus ca isi iau majoritatea informatiilor de la medicul pediatru.
Printre alt surse de informare cu privire la nutritie se numara internetul, informatiile primite de la alti parinti, dar si cartile si revistele de specialitate.
FOTO: Freepik