Un viitor Mozart se naste, nu se prelucreaza!

| | Actualizat: 2006-10-18 10:00:23

Uneori copiii nu au timp sa-si descopere aptitudinile, pentru ca parintii le-au stabilit deja si ii obliga sa mearga la tot felul de cursuri.

Copilul tau ia lectii de vioara, dar te gandesti sa-i pui meditator la matematica? Vrei ca fiul tau sa castige competitii la sah, fotbal si karate si ti-ar placea sa-ti vezi fiica  dansand in "Lacul lebedelor"?
Consideri ca eforturile depuse de copiii tai ii ajuta sa obtina rezultate mai bune la scoala si sa fie mai bine pregatiti pentru viata? Ei bine, nu este intotdeauna asa, afirma cotidianul britanic "The Times".

Meditatiile si presiunea la care iti supui copilul nu fac altceva decat sa-l epuizeze fizic si psihic. Mai mult, se transforma intr-un mic robot, fara dreptul de a decide ce ar fi bine pentru el sau ce i-ar placea sa faca.


De multe ori parintii limiteaza imaginatia copilului si il modeleaza astfel incat sa realizeze ce nu au reusit ei. Micutii nu au timp sa-si descopere aptitudinile, pentru ca parintii le-au stabilit deja, uneori chiar dinaintea nasterii lor.

Nu suprasolicitati copiii!
Psihologii incearca sa-i convinga pe parinti sa nu mai exagereze in privinta educatiei copiilor si sa inceteze suprasolicitarea lor. De multe ori adultii intra in panica atunci cand se gandesc la viitorul celor mici si nu mai stiu in ce directii sa-i indrepte.

Copiii nu trebuie sa fie neaparat campioni nationali la diverse sporturi sau sa stie sa cante perfect la un instrument muzical, decat daca ei isi doresc acest lucru.

Psihologul Cristiana Levitchi este de parere ca activitatile extrascolare exagerate, mai ales cele care sunt facute pentru note mari, sunt percepute de copil drept presiuni.

"Am intalnit copii cu manifestari psihosomatice de lesin, gastrita, dureri de cap, varsaturi, ticuri si chiar declansari de epilepsie cauzate de presiunile la care erau supusi si la scoala, si acasa. Profesorii ii preseaza pentru ca asa le cere programa, parintii ii preseaza pentru ca vor sa ia note mari, si astfel se creeaza un cerc vicios. Nu incurajez in niciun caz meditatiile care au ca scop obtinerea unor note mari. Mi se pare aberant ca un parinte sa-si oblige copilul sa ia nota 10 la toate materiile pentru ca numai asa, crede el, va ajunge bine in viata", explica Cristiana Levitchi.  

(Simona Tucaliuc)
Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei
18 Octombrie 2006

Citeste si despre