Accesul tatilor va fi permis la nastere. Doar cu respectarea anumitor conditii

| | Actualizat: 2021-05-28 13:27:33

 

Accesul tatilor va fi permis la nastere. Doar cu respectarea anumitor conditii 
Ioana Mihaila, ministrul Sanatatii, a anuntat, joi, ca accesul tatilor va fi permis la nastere, insa doar cu respectarea anumitor conditii. 
Ministrul a facut acest anunt într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, Ioana Mihăilă fiind întrebată când se va permite accesul aparţinătorilor în unităţile spitaliceşti, relatează Agerpres.
„Am dat, de exemplu, în cursul acestei săptămâni, o informare, transmisă de către colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, la solicitarea noastră, informare care permite accesul taţilor la naşterea copilului. În anumite condiţii, evident”, a spus ea.
De asemenea, Ioana Mihaila a precizat ca, pe parcurs, în funcţie de modul în care se vor adapta spitalele fluxului de pacienţi, va fi permis şi accesul altor aparţinători.
„Dar acum, în acest moment, accesul aparţinătorilor înseamnă un efort suplimentar de verificare, de echipare a aparţinătorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care a fost deja destul de greu încercat în ultimul an şi jumătate”, a arătat Ioana Mihăilă.
Potrivit recomandărilor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), o persoană desemnată de gravidă poate fi prezentă în sala de naştere dacă aceasta solicită în prealabil acest lucru şi în condiţiile impuse de unitatea sanitară unde are loc naşterea. Acestea se aduc la cunoştinţă din timp gravidei, în condiţiile în care naşterea este programată, în serviciile de primiri urgenţe sau la ultimul control la medicul obstetrician, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
Persoana desemnată trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecţie respiratorie acută şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
* este vaccinată anti-COVID-19 şi are cel puţin 10 zile de la vaccinarea completă;
* are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;
* a trecut prin infecţia SARS-CoV-2 şi nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.
„Persoana desemnată trebuie să fie echipată corespunzător, cu halat de unică folosinţă, botoşi, capelină, mască, vizieră şi mănuşi de unică folosinţă asigurate de spital. Personalul medico-sanitar care asistă la naştere trebuie să ceară aceste dovezi de la persoana desemnată să asiste la naştere şi să le ataşeze fişei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic şi solicitarea documentelor se realizează de către personalul secţiei de obstetrică-ginecologie”, precizează MS.

Ioana Mihaila, ministrul Sanatatii, a anuntat, joi, ca accesul tatilor va fi permis la nastere, insa doar cu respectarea anumitor conditii. 

Ministrul a facut acest anunt intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Victoria, Ioana Mihaila fiind intrebata cand se va permite accesul apartinatorilor in unitatile spitalicesti, relateaza Agerpres.

„Am dat, de exemplu, in cursul acestei saptamani, o informare, transmisa de catre colegii de la Institutul National de Sanatate Publica, la solicitarea noastra, informare care permite accesul tatilor la nasterea copilului. In anumite conditii, evident”, a spus ea.

De asemenea, Ioana Mihaila a precizat ca, pe parcurs, in functie de modul in care se vor adapta spitalele fluxului de pacienti, va fi permis si accesul altor apartinatori.

„Dar acum, in acest moment, accesul apartinatorilor inseamna un efort suplimentar de verificare, de echipare a apartinatorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care a fost deja destul de greu incercat in ultimul an si jumatate”, a aratat Ioana Mihaila.

Potrivit recomandarilor emise de Institutul National de Sanatate Publica (INSP), o persoana desemnata de gravida poate fi prezenta in sala de nastere daca aceasta solicita in prealabil acest lucru si in conditiile impuse de unitatea sanitara unde are loc nasterea. Acestea se aduc la cunostinta din timp gravidei, in conditiile in care nasterea este programata, in serviciile de primiri urgente sau la ultimul control la medicul obstetrician, se arata pe pagina de Facebook a Ministerului Sanatatii.

Persoana desemnata trebuie sa fie clinic sanatoasa, sa nu prezinte semne clinice de infectie respiratorie acuta si sa indeplineasca una dintre urmatoarele conditii:

  • este vaccinata anti-COVID-19 si are cel putin 10 zile de la vaccinarea completa;
  • are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore inainte;
  • a trecut prin infectia SARS-CoV-2 si nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.

„Persoana desemnata trebuie sa fie echipata corespunzator, cu halat de unica folosinta, botosi, capelina, masca, viziera si manusi de unica folosinta asigurate de spital. Personalul medico-sanitar care asista la nastere trebuie sa ceara aceste dovezi de la persoana desemnata sa asiste la nastere si sa le ataseze fisei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic si solicitarea documentelor se realizeaza de catre personalul sectiei de obstetrica-ginecologie”, precizeaza MS.

 

Citeste si despre