Sfantul Nicolae este sarbatorit in fiecare an, pe 6 decembrie. El este considerat ocrotitorul copiilor, in special al celor saraci, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemaritate si al celor acuzati pe nedrept.
Cine a fost cu adevarat?
Sfantul Nicolae este cel de la care a pornit traditia oferirii de cadouri. S-a nascut in cea de-a doua jumatate a secolului al III-lea, intr-o familie bogata, in localitatea Patara, in provincia Lichia, din partea asiatica a Turciei de astazi. Inca din timpul tineretii, Sfantul Nicolae a avut o chemare spre viata duhovniceasca. Ramas fara parinti, Sfantul Nicolae a folosit averea ramasa de la parintii sai pentru a-i ajuta pe cei saraci si pentru a ridica o biserica.
Ce sa faci in ziua de Sfantul Nicolae ca sa iti mearga bine
1. Sa spui o rugaciune
Se spune ca e bine sa spui o rugaciune inainte de a-ti pregati cizmele sau ghetutele pentru Mos, pentru ca ajuta la indeplinirea dorintelor, mai ales daca este rostita din toata inima.
Aceasta este rugaciunea Sfantului Nicolae:
O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce aleargă cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta.
Izbaveste turma lui Hristos de lupii ce o rapesc pe ea si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica.
Si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos.
Dumnezeu sa ne dea viata linistita si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invrednicim. Amin.
2. Ajuta un om sarman
Primul lucru pe care poti sa il faci de dimineata e sa oferi un cadou unui copil sau unui sarman. Si un cadou simbolic este suficient.
3.Spala-ti fata cu zapada, daca a nins afara
Se spune ca Sfantul Nicolae apare pe un cal alb, iar acest cal este simbolizat de prima ninsoare care apare in jurul datei Sfantului Nicolae. Este bine sa te speli pe fata cu zapada, daca a nins, pentru ca asta aduce prosperitate si sanatate.
Pentru a avea spor si sanatate, gospodarii aduc in casa lor crengute de mar. Acestea se pun intr-un vas cu apa, iar daca vor inmuguri pana la Anul Nou, inseamna ca toti membrii familiei vor avea mult noroc in anul ce vine.