Copii subnutriti cu anemii carentiale printre afectiunile diagnosticate in comunitatile rurale vulnerabile

| | Actualizat: 2024-07-19 10:18:28

 

Trei caravane medicale, dotate cu aparatura medicala, sunt pe teren, în comunitatile rurale vulnerabile: Copii subnutriti, cu anemii carentiale, printre afectiunile diagnosticate

 

 

- Rata mortalitatii infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii nascuti) este cu 33% mai ridicata decat în mediul urban (5,1‰);

 
- Mai putin de jumatate (47%) din localitatile din Romania au suficienti medici de familie;

 
- Organizatia Salvati Copiii Romania a pus la dispozitia echipelor medicale ale Asociatiei Caravana cu Medici trei caravane medicale în valoare de 300.000 de Euro, dotate cu aparatura medicala

 

Probleme de subnutritie si anemii carentiale, cauzate de accesul limitat la servicii medicale si de vulnerabilitatea mediului social în care traiesc, au fost diagnosticate de medicii care asigura consultatii gratuite, în cadrul caravanelor medicale din mediul rural. Distributia unitatilor medicale si a medicilor în Romania este inegala între zonele rurale si cele urbane, una dintre consecinte fiind o rata a mortalitatii infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii nascuti) cu 33% mai ridicata decat în mediul urban (5,1‰). În cadrul caravanelor functioneaza trei unitati medicale mobile puse la dispozitia Asociatiei Caravana cu medici de catre Organizatia Salvati Copiii Romania, dotate cu ecografe cu doua sonde si scaun ginecologic si pediatric, cu ajutorul carora se pot efectua ecografii ale sanului, ale glandei tiroide, abdominale sau transvaginale, care au ajuns deja la peste 1.500 de copii si adulti din medii vulnerabile.

Mai putin de jumatate (47%) din localitatile din Romania au suficienti medici de familie si 328 de comune nu au medic de familie.

"Din motive socio-economice, copiii au fost adusi la consult de catre asistenta comunitara si cu ajutorul analizoarelor si al unui consult de specialitate, am descoperit copii subnutriti, unul dintre ei cu o anemie hipocroma normocitara. Nu sunt patologii SF, însa copiii locuiesc în conditii grele si la medic nu au fost de mult timp", a mentionat Vladislava Coneschi, coordonator Caravana cu Medici Iasi.

“La o caravana pediatrica organizata într-o zona rurala, am întalnit un baietel de cinci ani, care venise îmbracat cu cele mai bune haine: o camasa alba impecabila, sacou albastru si un mic papion. Cand a fost întrebat de ce s-a îmbracat atat de frumos si daca urma sa mearga la biserica sau la o petrecere dupa consult, copilul a raspuns cu inocenta si emotie ca s-a pregatit special pentru echipa medicala, despre care auzise ca va veni sa ajute copiii din satul lui. Emotionat si timid, dar cu ochii plini de speranta, a venit la consultul medical si la recoltarea analizelor. Atunci am descoperit ca suferea de o problema cronica de sanatate neglijata din cauza accesului limitat la servicii medicale. Efortul sau de a se pregati si a arata cat mai bine a emotionat profund întreaga echipa, care a facut tot posibilul sa-i ofere îngrijirea necesara”, a subliniat Dr. Andra Postelnicu, medic pediatru Caravana cu Medici.  

În cadrul caravanelor, persoanele vulnerabile si copiii au acces gratuit la specialisti din diverse arii: pediatrie, cardiologie, ginecologie, pediatrie, medicina generala, oftalmologie, dar pot beneficia si de masurarea tensiunii arteriale si a glicemiei, EKG si ecografie abdominala, examinari care pot depista o serie de afectiuni. În urma acestor consultatii, se elibereaza scrisori medicale cu rezultatele clinice si paraclinice, precum si recomandari terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.

Astfel, au fost organizate caravane în 13 comunitati socio-vulnerabile, asigurand accesul la servicii medicale pentru 1.570 de adulti si copii. Au fost implicati 100 de medici si asistenti medicali în asigurarea accesului la servicii medicale pentru populatia vulnerabila din:

Lipanesti

Prahova

Granicesti

Suceava

Magura

Bacau

Fantanele

Suceava

Ramnicelu

Braila

Verendin

Caras-Severin

Gura Vaii

Bacau

Ciulnita

Ialomita

Pufesti

Vrancea

Biserica Marcuta

Bucuresti

Rauseni

Botosani

Belin

Covasna

Castelu

Constanta

"Cele mai des întalnite patologii includ infectiile respiratorii acute, cum ar fi bronsitele si pneumoniile, care sunt frecvente în sezonul mai rece. De asemenea, gastroenteritele virale, manifestate prin varsaturi si diaree, sunt comune, mai ales în randul copiilor mici. Pe langa acestea, sunt întalnite uneori si anemiile carentiale.", Dr. Andra Postelnicu, medic pediatru Caravana cu Medici.  

Date de context: 

Potrivit datelor INS pentru 2023, pe segmentul medicinei primare, cele mai multe cabinete de medicina de familie au functionat în mediul urban, respectiv 6.200 de cabinete, fata de 4.100 de cabinete în mediul rural. Unui cabinet de medicina de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1,4 ori mai multi locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban.

Statistica oficiala arata ca, în privinta asistentei medicale ambulatorie de specialitate, aceasta este asigurata prin unitati specializate de tipul ambulatoriilor de specialitate, centrelor medicale si stomatologice, policlinicilor, centrelor de diagnostic si tratament etc., unitati care sunt situate, în majoritate, în mediul urban. Astfel, în timp ce, în anul 2023, în mediul urban au functionat 13.700 de cabinete medicale independente de specialitate, în rural, numarul acestora a fost de 17,3 ori mai mic (793 de cabinete). În consecinta, raportat la populatia dupa mediu de rezidenta, numarul mediu de locuitori care a revenit unui astfel de cabinet medical a fost de 15,8 ori mai mare în mediul rural, în comparatie cu situatia din mediul urban.

Echipa Salvati Copiii Romania, sustinuta de specialisti locali (medici de familie, asistenti sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o retea de incluziune sociala si combatere a saraciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educationale) la nivel local, astfel ajutand la cresterea accesului la servicii sustenabile si de calitate pentru mame, gravide, gravide minore si copii pana în 5 ani.

Pana în prezent, Salvati Copiii Romania a lucrat în 20 de judete, în 70 de comunitati rurale defavorizate, cu 100.000 de mame, gravide si copii pana în 5 ani.

Citeste si despre