Cum va fi vremea de Craciun, la munte. Unde va ninge de Sarbatori

| | Actualizat: 2024-12-24 16:04:17

De Craciun vom avea zapada la munte, anunta meteorologii! Urmeaza doua zile cu ninsori abundente si viscol la munte si vant insotit de ploi abundente in Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul si sudul Transilvaniei, scrie Euronews.

„O vreme neprietenoasa as putea spune. In primul rand, ar fi zona de munte vizata. Cea mai mare parte a sa, intre 800 si 1.700 de metri, vorbim de un cod galben pentru ca ne asteptam la ninsori destul de consistente, in cantitati de apa undeva la 20-25 de litri pe metru patrat. Aceaste ninsori se vor asociatia si cu intervale cu vant de 60-80 de kilometri pe ora.”, a explicat Mihai Timu, meteorolog ANM.

Cum va arata vremea, in urmatoarea saptamana, in zonele montane:

Este important de mentionat ca Administratia Nationala de Meteorologie a emis avertizari de cod galben si portocaliu pentru ninsori abundente si vant puternic in zonele montane, valabile pana miercuri, 25 decembrie, ora 10:00 EET.

„Va fi viscol si zapada troienita, dar problemele mai mari ar fi pentru zona Carpatilor Meridionali si local in cei Orientali, de la altitudini de peste 1.700 de metri, zona mult mai inalta de munte. Acolo vom vorbi de un viscol chiar puternic. Vor fi ninsori abundente, de asemenea cu un vant de peste 90-100 de kilometri pe ora. Deci, vizibilitatea va fi una extrem de scazuta. De Craciun, precipitatiile o sa mai ramana cumva in regiunile extracarpatice, dar in diminuare in intensitate”, a mai spus acesta.

  • Surse: euronews.ro, anm.ro
  • Foto: freepik.com, copilul.ro

Citeste si despre