Elevii din 19 judete raman fara transport gratuit din data de 8 ianuarie 2024. Pentru a putea ajunge la cursuri, elevii vor trebui sa achite contravaloarea abonamentelor pentru transport scolar. La mijloc este o hotarare de Guvern care pare sa fi incurcat borcanele, potrivit Federatiei Operatorilor de Transport (FORT).
Elevii ce nu pot fi scolarizati in localitatile de domiciliu se afla, de luni, 8 ianuarie, in imposibilitatea de a merge la scoala, daca nu achita din buzunar costul transportului scolar, care pana in prezent era decontat. FORT a transmis, intr-un comunicat de presa, ca totul este cauzat de un act normativ emis de Guvern, care "bulverseaza total situatia deja haotica referitoare la acordarea facilitatilor de calatorie":
"Incepand cu data de 8.01.2024, elevii din 19 judete raman fara transport gratuit, ca urmare a emiterii unei noi hotarari de guvern ce ar fi trebuit sa rezolve lacunele legislative anterioare si sa clarifice o serie de aspecte legate de efectuarea platilor catre operatorii de transport".
Probleme au fost inca din septembrie 2023 in judete printre care Botosani, Pahova, Iasi sau Suceava, unde transportul oferit gratuit elevilor nu a fost decontat.
"Este vorba de judetele unde Consiliile Judetene si-au batut joc de serviciul public de transport si au refuzat sa isi indeplineasca obligatiile legale pentru organizarea licitatiilor pentru atribuirea prin contracte a grupelor de trasee", se arata in comunicat.
Hotararea de Guvern prevede ca "incepând cu data de 1 februarie 2024, in judetele in care nu sunt incheiate contracte de servicii publice de transport judeţean (...) Inspectoratul Scolar Judetean/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti nu mai poate efectua plati catre operatorii de transport rutier judetean".
"Pe cale de consecinta, in ianuarie, in aceste judete, elevii trebuie sa achite abonamentele din propriul buzunar. Mentionam ca deconturile pentru transportul gratuit aferent lunii Ianuarie s-ar fi depus la inspectoratele scolare dupa data de 1 Februarie pentru eventuala achitare", arata conducerea FORT, care acuza o proasta reglementare intentionata "in incercarea de a evita, prin orice mijloce, efectuarea deconturilor si acordarea gratuitatii la transport catre elevi".
FOTO: Captura video