Un nou proiect de lege depus la Senat deschide calea pentru elevii nemultumiti de notele obtinute la Bacalaureat sa-si imbunatateasca rezultatele, in anumite conditii. Conform acestui proiect, elevii care au promovat examenul vor avea posibilitatea sa-si mareasca nota la cel putin una dintre materii.
Propunerea legislativa, inregistrata la Senat pe 16 aprilie, vine sa aduca modificari la legea invatamantului preuniversitar, 198/2023. Daca va fi adoptata, acest proiect ar permite elevilor sa sustina din nou proba pentru o marire a notei, in cazul in care nu sunt multumiti de una dintre notele obtinute initial.
Un aspect important al proiectului este ca, in situatia in care nota obtinuta dupa reexaminare este mai mica decat cea initiala, atunci aceasta nu va fi luata in considerare. Astfel, elevii nu isi vor risca notele actuale daca decid sa incerce sa-si imbunatateasca performantele.
In cazul in care proiectul este adoptat, la legea invatamantului preuniversitar 98/2023, vor fi adaugate urmatoarele alineate:
“(12) Absolventii studiilor liceale care au promovat examenul national de bacalaureat si doresc sa-si mareasca nota obtinuta la cel putin una dintre probe se pot prezenta, la cerere, la a doua examinare in cadrul unei sesiuni de bacalaureat viitoare.
(13) Rezultatul reexaminarii prevazute la alin. (12) nu poate conduce la scaderea notei obtinute anterior. In urma reexaminarii pentru marirea notei, rezultatul se modifica doar daca nota obtinuta este mai mare decat cea anterioara.
(14) In situatia in care rezultatul reexaminarii conduce la cresterea notei obtinute anterior, absolventului i se elibereaza o diploma de bacalaureat cu nota obtinuta in cadrul reexaminarii”, conform proiectului.
Un model similar este deja in vigoare in Statele Unite ale Americii, iar introducerea acestui sistem in Romania ar oferi elevilor oportunitatea de a-si corecta rezultatele intr-un mod mai echitabil si transparent.
In prezent, pentru a promova examenul de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie sa obtina cel putin nota 5 la fiecare materie, iar media examenului trebuie sa fie cel putin 6. Aceasta propunere ar aduce, in caz de adoptare, schimbari semnificative in procesul de evaluare a elevilor.
Este important de subliniat ca Senatul este prima camera sesizata cu privire la acest proiect de lege, iar procesul de adoptare si promulgare este esential pentru implementarea schimbarilor in sistemul de evaluare a elevilor de liceu.
Pentru ca aceste modificari sa intre in vigoare, proiectul trebuie sa fie adoptat de ambele camere ale Parlamentului si ulterior promulgat de catre presedinte, dupa publicarea in Monitorul Oficial.
FOTO: freepik.com