Explozie de avorturi printre elevele sub 15 ani

| | Actualizat: 2007-05-30 14:31:16

Un studiu al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Constanta releva ca, in primele patru luni ale acestui an, 107 adolescente cu varste sub 15 ani si aproape 300 cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani din acest judet au facut avorturi. Potrivit directorului adjunct al ASP Constanta, dr. Tanta Culetu, "se inregistreaza o explozie a intreruperilor de sarcina la adolescentele pana in 18 ani". Daca in primele luni ale anului trecut s-au inregistrat doar 14 avorturi la fete sub 15 ani, in 2007 numarul lor a ajuns acum la 107.

Potrivit studiului ASP, cele mai multe astfel de situatii s-au inregistrat in mediul urban, iar majoritatea adolescentelor care au facut avorturi sunt eleve. "Noi ne-am axat mai mult pe promovarea masurilor de contraceptie in mediul rural, fiindca acolo informatia ajunge mai greu.

Iata insa ca in mediul urban avem o explozie de avorturi. Vom intensifica orele de educatie sexuala si vom imparti mult mai multe contraceptive in scoli. Vom cobori stacheta pana la clasa a VI-a", ne-a declarat directorul adjunct al ASP.

(Cosmin Zaporojan)  
Citeste tot articolul in: Adevarul   
30 Mai 2007
  

Citeste si despre