O fetita de 3 ani a stat ore in sir pe o banca, in statia de autobuz a Spitalului de Urgenta Barlad, fara sa manance ceva sau sa bea apa. Era speriata si spunea printre lacrimi ca o cheama Ana. Trecatorii si-au dat seama ca este abandonata si au sunat la Politie.
Politistii locali au dus-o pe micuta in Centrul de Primire in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat din Barlad, apoi data in regim de urgenta in plasament familial scrie vremeanoua.ro. Acolo specialistii au aflat ca micuta plecase de acasa in jurul orelor 9:00 – 10:00, de dimineata, iar la centru ajunsese la orele 18:00, flamanda si insetata. Abia dupa ce si-a dat lumea seama ca micuta e abandonata, mai multe persoane i-au cumparat de mancare, i-au luat jucarii si au stat cu ea pana la sosirea Politiei.
Mama fetei a venit spre noapte la Politie, dar oamenii legii nu i-au dat fata
Parintii fetei au fost identificati, dar cand au ajuns la domiciliul lor, politistii au constatat cu stupoare ca mama habar nu avea unde ii era copilul! In jurul orelor 20:00, femeia a ajuns la centru, ca sa o ia pe Ana acasa. Femeia era incoerenta, iar specialistii de la Centrul de Primire in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat din Barlad au banuit ca era bauta, asa ca Ana a ramas in centru.
Ea a fost data in regim de urgenta in plasament familial, iar mama a fost decazuta temporar din drepturile parintesti.
- Surse: observatornews.ro, vremeanoua.ro
- Foto: observatornews.ro