Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, a anuntat lansarea aplicatiei Primero, aplicatie prin intermediul careia sunt monitorizati copiii veniti din Ucraina, pentru a avea o imagine mai clara asupra situatiei refugiatilor.
"Vor fi centralizate informatiile despre locurile de cazare organizate sau despre comunitatile in care sunt gazduite familii cu copii ucraineni sau copii ucraineni insotiti de alte persoane adulte decat parintii lor", a anuntat Gabriela Firea.
Mai mult, aplicatia le permite acestora accesul la servicii esentiale de protectie a copilului.
“Primero - aplicatie lansata pentru monitorizarea copiilor veniti din Ucraina. De la inceputul crizei ucrainene, odata cu sosirea primilor refugiati la noi, ne-am implicat cu tot ce ne-a stat in puteri sa le fim alaturi tuturor celor care au fugit din calea razboiului. Ma bucur sa anunt lansarea aplicatiei PRIMERO, prin intermediul careia vom putea inregistra si monitoriza toti copiii ucraineni, ajunsi pe teritoriul Romaniei, insotiti de parinti sau nu.
Platforma va fi gestionata de colegii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie si va functiona la nivel national cu sprijinul UNICEF Romania. Identificarea si inregistrarea copiilor va fi realizata la nivelul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si Fundatia SERA Romania.
Ca sa ne facem o imagine clara asupra crizei refugiatilor, e suficient sa privim cifrele: peste 1,6 milioane de cetateni ucraineni au intrat in Romania de la sfarsitul lunii februarie, iar printre ei au fost in jur de 368.000 de copii insotiti de familiile lor, de alte persoane sau singuri. Dintre acesti copii, in continuare sunt la noi in tara aproape 37.000. De asemenea, in sistemul de protectie speciala de la noi sunt circa 220 de copii ucraineni.
Prin intermediul aplicatiei PRIMERO vor fi centralizate informatiile despre locurile de cazare organizate sau despre comunitatile in care sunt gazduite familii cu copii ucraineni sau copii ucraineni insotiti de alte persoane adulte decat parintii lor.
Pe langa identificarea si inregistrarea copiilor ucraineni refugiati in Romania, aplicatia permite accesul la servicii esentiale de protectie a copilului, inclusiv servicii de monitorizare si reunificare a familiei, astfel incat sa-i ajutam pe acesti copii sa traverseze cat mai usor aceasta experienta traumatizanta din viata lor.
Am cautat permanent solutii sa le fim de ajutor acestor oameni incercati. Unii dintre cei ajunsi in Romania, aveau doar hainele de pe ei si copiii de mana pentru ca au plecat vazand cu ochii si au lasat totul in urma.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
FOTO: romaniatv.net