Johnson & Johnson retrage 30.000 de flacoane de pudra de talc. Posibila contaminare cu arsenic

| | Actualizat: 2019-10-21 11:11:23

Johnson & Johnson retrage de pe piata peste 30.000 de flacoane de pudra de talc din cauza unei posibile contaminari cu arsenic. Potrivit unui nou raport, acesta nu este singurul motiv de ingrijorare pentru parinti. Teste de laborator arata ca 95% din alimentele pentru bebelusi testate in laborator contineau urme a cel putin unul din patru metale grele, relateaza MarketWatch.

Studiul a fost publicat cu o zi inainte ca Johnson & Johnson sa anunte ca incepe o rechemare voluntara a pudrei pentru bebelusi, "dintr-un exces de precautie.

"Studiul realizat de organizatia Healthy Babies Bright Futures a constatat ca unul din patru alimente pentru bebelusi testate in laborator, de la piureuri de fructe la biscuti pentru dinti, contineau toate cele patru metale grele, care sunt arsenic, plumb, cadmiu si mercur.

Cercetatorii au testat atat branduri de nisa cat si branduri disponibile pe scara larga, cum este Gerber, potrivit caruia raportul "ar putea sa provoace fara motiv ingrijorare in legatura cu siguranta copiilor".

Cercetari anterioare au asociat cele patru metale cu daune aduse creierului, intre alte consecinte pentru sanatate, potrivit Healthy Babies Bright Futures.

Si alte studii au descoperit metale grele in alimentele pentru bebelusi, cum este unul din 2017, care a identificat prezenta plumbului in 20% din circa 2.000 de mostre de alimente pentru bebelusi.

Pudra, contaminata cu azbest 

Rechemarea pudrei de talc si raportul Healthy Babies Bright Futures sunt vesti ingrijoratoare pentru parinti, in special daca nu au timp sa prepare singuri mancarea bebelusilor sau sa aleaga ce pudra pentru bebelusi sa foloseasca.

Johnson & Johnson a anuntat ca initiaza o rechemare voluntara a unui singur lot de pudra, circa 33.000 de flacoane, dupa ce un test efectuat de Administratia pentru Alimente si Medicamente (FDA) a aratat "niveluri mici de contaminare cu azbest," la un flacon de pudra pentru bebelusi cumparat online.

Johnson & Johnson a aratat ca nu poate confirma daca rezultatul este fals pozitiv sau daca mostra provine de la un flacon original Johnson & Johnson sau este un fals."Mii de teste din ultimii 40 de ani au confirmat in mod repetat ca produsele din talc pentru consumatori nu contin azbest," a aratat compania intr-un comunicat.

Compania, acuzata in 13.000 de procese

Compania se apara in cel putin 13.000 de procese in care este acuzata ca pudra pentru copii si alte produse din talc provoaca afectiuni oncologice. Johnson & Johnson contesta verdictele impotriva sa si a castigat mai multe procese la tribunale statale, potrivit Wall Street Journal.

FDA a anuntat ca a prelevat mostra de pudra pentru bebelusi Johnson & Johnson in conditiile in care continua sa caute azbest in produse cosmetice. Agentia a testat pudra pentru bebelusi Johnson & Johnson dintr-un lot diferit, iar rezultatul a fost negativ.

Citeste si despre