Giuliano Stroe, cunoscut publicului drept „Micul Hercule”, a devenit recent subiectul unei controverse dupa ce internautii au raportat tratamentele la care acesta a fost supus de catre tatal sau.
Momentul care a declansat ingrijorarea a fost transmis live pe YouTube si a aratat cum baiatul era nevoit sa doarma afara, pe cartoane, in temperaturi apropiate de zero grade.
Tatal sau, Iulian Stroe, a explicat ca gestul sau a fost motivat de dorinta de a-l face pe Giuliano sa inteleaga dificultatile vietii reale, sustinand ca „a trait mereu intr-o bula de puf”.
„Am provocat pe Giuliano sa doarma afara in aceasta noapte . Giuliano a acceptat provocarea si va dormi afara . Provocarea va fii in Live pe YouTube si va incepe peste citeva minute .
Vreau sa ii arat lui Giuliano si sa il fac sa inteleaga, cum este sa dormi afara si ce simti . Eu am dormit afara multe luni ,multi ani , dar imi doresc ca el sa incerce cel putin o noapte ,poate isi da seama ca el a trait intotdeauna intr-o "bula de puf" dar a fost inutil povetele si indrumarile pe care i leam dat din propria experienta. Oricum lipsesc ursii,lupii,mistretii si alte pericole . O alta data am sa il provoc sa doarma in copac, acolo este o alta poveste... o senzatie pe care nu o poti uita toata viata”, a scris tatal Micului Hercule, pe Facebook.
Internautii au reactionat dur
Decizia tatalui de a-l expune pe Giuliano unor conditii extreme a starnit indignare in randul celor care au urmarit transmisiunea. Multi spectatori si-au exprimat ingrijorarea prin comentarii critice, unii ajungand chiar sa alerteze autoritatile de protectie a copilului.
„Am sunat la Protectia Copilului”, a scris un martor al evenimentului, iar alte comentarii precum „Nu-l mai chinui ca pe un caine” si „Cu asemenea parinti, nu ai nevoie de dusmani” au evidentiat reactiile puternic negative fata de comportamentul lui Iulian Stroe.
Cum si-a justificat tatal gestul
In ciuda valului de critici, Iulian Stroe a ramas ferm in convingerile sale, explicand ca intentia sa a fost de a-l invata pe fiul sau despre realitatile dure ale vietii.
„Am dormit afara multe luni, multi ani, si vreau ca Giuliano sa simta macar pentru o noapte ce inseamna asta”, a declarat Iulian.
Acesta a subliniat ca, desi baiatul a acceptat provocarea, intentiile sale sunt educative si nu daunatoare.
„Alta data, il voi provoca sa doarma in copac. E o experienta de neuitat”, a adaugat el, parand insensibil la criticile primite.
Giuliano Stroe nu este strain de atentia publicului, fiind cunoscut pentru antrenamentele intense de forta pe care le-a efectuat sub indrumarea tatalui sau inca de la o varsta foarte frageda.
La numai 5 ani, el a intrat in Cartea Recordurilor, performantele sale atragand de-a lungul timpului atat admiratie, cat si critici. Insa expunerea repetata la eforturi mari a ridicat semne de intrebare cu privire la impactul asupra sanatatii sale. De-a lungul anilor, Protectia Copilului a fost sesizata de mai multe ori de persoane ingrijorate de practicile tatalui si de posibilele efecte pe termen lung asupra dezvoltarii lui Giuliano.
- Foto: Facebook