Mihai Sora, despre apelul Alexandrei la 112. Ce remarca filosoful

| | Actualizat: 2019-08-01 11:35:14

Filosoful Mihai Sora a publicat, pe pagina sa de Facebook, un text in care face referire la convorbirile telefonice dintre Alexandra, fata de 15 ani rapita in Caracal, si operatorii 112.

Acesta este de parere ca vocea si cuvintele folosite de adolescenta sunt de remarcat. Fata isi numea agresorul "domn".

"Cum au ajuns inregistrarile in public, cu ce scop, cu ce motivatii clare ori ascunse devine irelevant dupa ce le-ai ascultat. Pentru ca ceea ce ramane in minte, ca un sfredel tiuitor, ca o bormasina continua, sunt cuvintele Alexandrei, vocea ei ingrozita: «Sunt domnisoara, am 15 ani, si ieri am fost sechestrata de catre un domn…». Copila aceasta de 15 ani isi numeste propriul agresor «domn». Nu «bărbat», nu «ins», nu «tip», nu «nene», nu «mos», nu «individ», nu «persoana». Nu «atacator», nu «talhar», nu «pervers», nu «sadic», nu «violator», nu «criminal». Nimic din tot acest vocabular ata de bogat al limbii romane. Ea spune DOMN. E atat de pura, de nevinovata, incat nici nu-si imagineaza ca nu va supravietui, ca nu va fi salvata", a scris Mihai Sora pe pagina sa de Facebook.

"Avem nevoie de terapia de natie"

La finalul textului, filosoful atrage atentia asupra faptului ca societatea noastra are nevoie de "proceduri pentru situatii de criza, reparatii sistemice si de terapia de natie“, mai mult decat de demisii si demiteri sau instructaje, educatie si terapii de grup.

"Avem nevoie de proceduri pentru situatii de criza, fireste. Dar nu doar de atat. Nu doar de instructaje, de educatie, terapii de grup – profesionale, pe sexe ori mixte. Nu doar de cateva demisii si demiteri. Avem nevoie de reparatii sistemice. De terapia de natie," incheie Mihai Sora.

 

 

Citeste si despre