Ministrul Educatiei, despre noi modificari in programa anului scolar 2020-2021

| | Actualizat: 2020-10-26 13:43:16

Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a anuntat ca vor fi facute noi modificari in programa anului scolar 2020-2021. Ministrul a anuntat, vineri, ca vor fi luate noi masuri in functie de situatia epidemiologica.

Tezele ar putea fi eliminate, iar olimpiadele scolare s-ar putea desfasura online, a anuntat Monica Anisie, in cadrul unei emisiuni TV. 

Ce schimbari se au in vedere 

In functie de contextul epidemiologic, orele s-ar putea scurta astfel incat elevii sa petreaca mai putin timp in fata calculatoarelor. Astfel ca se ia in considerare varianta renuntarii la anumite capitole din diverse materii si se discuta despre predarea multidisciplinara. Mai exact, profesorii de limba si literatura romana dar si cei de limba engleza ar putea preda in tandem, astfel incat elevii sa stea cat mai putin in fata calculatoarelor, a mai spus ministrul Educatiei, Monica Anisie

Tezele ar putea fi inlocuite cu esee 

Luminita Barcari, secretar de stat in Educatie, a facut noi precizari in ceea ce priveste modificarile care se iau in calcul. Astfel, elevii care invata exclusiv online, in scenariul rosu, ar putea sustine tezele sub forma unui eseu. 

"Cu privire la teze, trebuie sa aplicam aceeasi regula pentru toata lumea, nu putem sa facem discriminari: pentru elevii care invata in scenariul verde sa dam teze, pentru ceilalti nu.Am analizat posibilitatea sustinerii tezelor semestriale indiferent de scenariul pe care il avem, pentru ca aceste teze sau lucrari scrise semestriale sunt prevazute in ROFUIP (Regulamentul-cadru de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar – N.Red.) aprobat prin ordin de ministru si la a carui elaborare au contribuit toti partenerii nostri sociali. La momentul respectiv, toti au fost de acord sa se sustina aceste lucrari.si variantele ar fi:

– in scenariul verde, elevii sa dea tezele normal

– in scenariul galben sa sustina aceste lucrari atunci cand vin elevii la clasa, profesorul avand grija ca elevii sa aiba acelasi tip de item– Iar in scenariul rosu ne gandeam, dar aceasta este doar o varianta,

– in functie de disciplina pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat in functie de tipul de itemi la care se preteaza fiecara disciplina. La Limba si literatura romana, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o varianta de lucru si dupa ce ne vom consulta cu partenerii nostri sociali – sindicatele, parintii, elevii – vom lua o decizie.

Deci in scenariul rosu sa fie o evaluare care sa se preteze online, iar copilul sa transmita lucrarea lui in timp real profesorului. Acestea sunt variante, dar noi am studiat toate posibilitatile si, in functie de ce vom stabili la nivelul MEC, va vom transmite un raspuns final", a spus Luminita Barcari, secretar de stat in Educatie.

Citeste si despre