Paturi si saltele rupte, lenjerie murdara si medicamente expirate la o gradinita privata din Sectorul 2, Bucuresti

| | Actualizat: 2024-09-12 11:29:08

O gradinita privata din Sectorul 2 al Capitalei risca sa fie inchisa definitiv, dupa ce inspectorii ANPC au descoperit o serie de nereguli grave. Este vorba despre gradinita administrata de Clubul Praslea cel Voinic, potrivit Edupedu.ro

Controlul ANPC a avut loc miercuri, iar gradinita a fost amendata cu 25.000 de lei. S-a dispus, de asemenea, oprirea definitiva a utilizarii a 11 kilograme de materii prime si preparate culinare improprii consumului, precum si a medicamentelor neconforme. Activitatea gradinitei a fost suspendata temporar, pana la remedierea deficientelor, fiind propusa inchiderea definitiva a unitatii.

„Astfel de cazuri sunt extrem de alarmante, iar operatorii economici care ofera astfel de servicii manifesta o iresponsabilitate crasa. Parintii trebuie sa fie foarte atenti in alegerea locurilor unde isi lasa copiii, pentru a se asigura ca sanatatea si siguranta celor mici nu sunt puse in pericol,” a declarat Sebastian Hotca, presedintele interimar al ANPC.

Ce nereguli au gasit inspectorii la Gradinita Praslea cel Voinic din Bucuresti

Abaterile de la legislatia in vigoare inregistrate au fost:

  • conditii igienico-sanitare improprii in spatiul exterior al cladirii: paviment depreciat, banci rupte, ⁠apa pluviala deversata in locul de joaca, priza de impamantare neprotejata, tencuiala cazuta
  • folosirea unor aparate pentru joaca depreciate si neigienizate
  • existenta unui copac uscat netoaletat, sprijinit pe fatada cladirii, ce prezinta risc de prabusire
  • conditii igienico-sanitare, in spatiul interior (trei spatii multifunctionale - sali de curs si dormitor, zona de luat masa) improprii⁠:

* zone de acces cu gresie sparta si margini taioase, cu mocheta depreciata, rupta, cu balustrade rupte, cu margini taioase

* pereti cu zone cu igrasie, mucegai,

* lipsa protectiilor la balustrade

* ⁠grupuri sanitare neigienizate, cu acumulari masive de mizerie, cu rugina si depuneri de calcar, cu scaune si plite neigienizate, depozitate in zona cazii

* usi de acces in salile de clasa deteriorate, cu tocuri lovite, rupte, cu geamuri sparte

* sali de clasa neigienizate, fara plase de insecte la geamuri, cu pereti murdari, cu exfoliere

* birouri deteriorate, cu margini rupte

* plafoniere neigienizate, cu acumulare de praf si plase de paianjen, fara protectii din sticla

* scaune din salile de curs murdare, rupte, cu suruburi iesite in profunzime,

* paturi rupte, depreciate, cu margini taioase, cu lenjerie murdara, saltele din burete, rupte

  • utilizarea unor medicamente cu data durabilitatii minimale depasita
  • prezenta unor insecte vii, in blocul alimentar
  • folosirea unor agregate de frig si aragaz murdare si depreciate
  • folosirea unor materii prime si a unor preparate fara date de identificare si caracterizare, din care sa reiasa conformitatea acestora si din care sa rezulte data limita de consum
  • folosirea unor ustensile de bucatarie neprofesionale
  • lipsa autorizarii ISU si a registrelor de igienizare, dezinsectie, deratizare si mentenanta a echipamentelor utilizate.

CITESTE SI: Lapte si corn mucegait la o scoala din Bragadiru! Parintii sunt exasperati

Din cauza severitatii problemelor, ANPC a solicitat prezenta unei echipe de control din partea Directiei de Sanatate Publica Bucuresti pentru o evaluare suplimentara.

Citeste si despre