4 din 10 copii ai caror parinti lucreaza in alte state au mama plecata: 58% dintre mame se intorc in tara o data pe an, 5% vin sa-si vada copiii o data la doi ani sau mai rar!
Dintre cei 536.000 de copii cu parinti care lucreaza in alte state, 4 din 10 (232.000 de copii) au mama plecata. Mai mult, 77.000 dintre ei au ramas in tara in grija rudelor, ambii parinti fiind nevoiti sa lucreze peste granite. Majoritatea mamelor, 58%, se intorc o data pe an acasa, 14% se intorc de doua ori pe an, 21% de trei ori pe an sau mai mult, insa exista si un procent de 5% de mame care se intorc o data la doi ani sau chiar mai rar. In perioada iulie – august 2023, Salvati Copiii Romania organizeaza tabere la munte (in zonele Paltinis – Sibiu si Zarnesti – Brasov) pentru 1.000 de copii ai caror parinti sunt plecati la munca in alte state, inclusi in programele de suport ale organizatiei din judetele Dambovita, Vaslui, Galati, Vrancea, Olt, Dolj, Constanta, Tulcea, Hunedoara, Valcea si Mures.
Marcel este un baietel de 9 ani plin de energie. El a crescut alaturi de bunica intr-un sat mic, de cand se stie. Si de cand se stie, mama vine sa-l vada vara si de sarbatori. Marcel vine la programul Salvati Copiii de un an. Cand a venit prima oara, parea retras si se descria ca fiind copil cu mama departe. Dupa cateva saptamani, legase prietenii cu majoritatea copiilor. Era copilul blond care se joaca frumos, acceptat si indragit de restul copiilor din program.
Mare i-a fost bucuria lui Marcel cand a aflat ca o sa mearga in tabara. In cei 9 ani ai lui, fusese doar in orasul din apropiere cu bunica la cumparaturi, la doctor si pentru rezolvarea unor probleme administrative.
Salvati Copiii Romania duce in tabere estivale 1.000 de copii cu parintii plecati in alte state
Taberele se inscriu in seria activitatilor recreative si de socializare din programele de suport ale organizatiei, care au rolul, pe de o parte, de a ocupa timpul liber al copiilor cu activitati relevante si, pe de alta parte, de a preveni izolarea sociala si instrainarea acestora. Totodata, este stimulata dezvoltarea a diferite abilitati ale celor mici, programul incluzand ateliere de dezvoltare personala, de dezvoltare a abilitatilor artistice, jocuri in aer liber, drumetii in natura.
Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania, a subliniat nevoia copiilor cu parintii plecati de a ramane integrati in comunitate si de a nu se izola social:
„Acesti copii au nevoi psiho-sociale mult mai puternice decat cei care cresc cu parintii alaturi si astfel isi pot manifesta emotiile, pot povesti spontan ce li s-a intamplat la scoala. Unii dintre ei raman in tara doar in grija rudelor si dezvolta um sentiment acut de marginalizare. Taberele pe care Salvati Copiii Romania le organizeaza au rolul de a-i reconecta pe copii cu ceilalti si de a le oferi timp de calitate. Multi dintre ei nu au mai fost in tabere si acest gest de normalitate ii ajuta sa se integreze social si sa traiasca bucuriile normale ale copilariei”.
Aproape 14% dintre copiii romani care au acum varste intre 0-17 ani impliniti, 536.000 de copii, au avut cel putin un parinte plecat la munca in alte state in ultimul an, arata datele unui studiu national complex realizat de Organizatia Salvati Copiii Romania la finalul anului trecut. Italia (21%), Spania (17%) si Austria (12%) sunt primele trei destinatii de migratie pentru munca in cazul femeilor; in cazul barbatilor, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) si Marea Britanie (14%). Aproape o treime dintre copiii care au fost intrebati (31%) declara ca nu au fost de acord cu plecarea parintelui (parintilor) la munca in alte state.
In medie, mama pleaca prima data la varsta de 6 ani si 11 luni a copilului; a fost plecata, in medie, 3,2 ani din cei 4,5 in care copilul s-a confruntat cu migratia mamei, iar dintre mamele plecate sa munceasca in alte state, 58% se intorc in tara o data pe an, releva ancheta.
A. are 8 ani si atunci cand a venit pe lume, mama ei era doar o adolescenta. Dupa ce a implinit 18 ani, mama a plecat la munca in afara tarii pentru a o putea creste pe cea mica. Fiica a ramas in grija bunicii materne si mentine legatura cu mama rar, in special de sarbatori, cand aceasta reuseste sa ajunga acasa. La scoala, A. a refuzat sa povesteasca despre familia ei, pentru ca nu era ca a celorlalti copii, care aveau parintii aproape.In timp a invatat sa-si mascheze trairile, emotiile pentru a nu deveni o povara pentru bunica ei.
A. este nelipsita de la activitatile din programul Salvati Copiii, are un talent nativ la pictura. Pentru ea, sa mearga in tabara inseamna prima iesire din localitate.
Proiectele in cadrul carora sunt organizate taberele sunt cofinantate din Fondul Social European, prin Programul Operational Capital Uman.
Date relevante, care arata dimensiunea fenomenului copiilor ramasi in tara, in urma migratiei economice a parintilor:
- Ierarhia motivelor care au stat la baza deciziei de a pleca la munca in alte state este aproximativ similara in cazul mamelor plecate si al tatilor plecati. Se evidentiaza insa, urmatoarele aspecte:
o Motivatia venitului individual scazut in cazul mamelor (36%) ocupa o pondere mai mare decat in cazul tatilor (32%);
o Motivatia imbunatatirii situatiei generale a familiei ocupa o pondere semnificativ mai mare pentru tati (33%), in comparatie cu mamele (26%);
o Motivatia banilor pentru educatia copiilor ocupa o pondere de doua ori mai ridicata in randul mamelor (11%) decat in randul tatilor (5%).
- 87% dintre parintii plecati in alte state in ultimul an obisnuiau/obisnuiesc sa trimita bani apartinatorilor/copiilor ramasi in tara.
- Frecventa discutiilor copiilor cu parintele plecat tinde sa creasca odata cu cresterea in varsta a copilului, pana la atingerea pragului de 14 ani pentru copil, dupa care tendinta este usor descendenta. Majoritatea copiilor vorbesc cu parintele plecat zilnic. Remarcam faptul ca 20% dintre adolescentii (15-17 ani) care au un parinte plecat la munca in alte state (unul din cinci) vorbesc cu el o data pe saptamana sau mai rar. Principalul mijloc de comunicare cu parintii plecati sunt platformele video (77%).
- In medie, copiii cu parintii plecati la munca in alte state merg semnificativ mai putin la medic (2,2 ori pe an) decat copiii care nu se afla in aceasta situatie (2,5 ori pe an), desi nevoile medicale in cele doua categorii nu sunt semnificativ diferite.
- Este de remarcat faptul ca, daca in cazul apartinatorilor, 83% dintre acestia declara ca in decizia de plecare a parintelui a fost implicat si copilul, ponderea in care copiii declara ca au fost implicati este semnificativ mai mica (62%).
- Chiar daca intr-o pondere mica la nivelul populatiei de copii, in general, toate comportamentele de risc declarate de catre apartinatori caracterizeaza intr-o masura semnificativ mai mare copiii cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state decat pe ceilalti copii. Astfel:
o Copiii cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state au o probabilitate de cinci ori mai mare (560%) de a consuma frecvent alcool, in comparatie cu ceilalti copii;
o Copiii cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state au o probabilitate dubla, prin comparatie cu ceilalti copii, de a fuma frecvent;
o Copiii cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state au o probabilitate de sase ori mai mare de a genera conflicte cu ceilalti copii (in corelatie cu problemele de externalizare identificate anterior si sentimentele negative pe care copilul le resimte);
o Copiii cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state au o probabilitate de peste sase ori mai mare de a consuma etnobotanice sau substante interzise, in comparatie cu ceilalti copii.
- Desi situatia materiala a familiilor cu un membru plecat la munca in alte state este perceputa a fi mai buna decat in cazul celorlalte familii, increderea in evolutiile viitoare la nivel de familie este mai retinuta, atat in privinta performantelor scolare ale copiilor, cat si in ceea ce priveste starea de sanatate a familiei si starea generala a gospodariei. Astfel, apartinatorii copiilor cu cel putin un parinte plecat la munca in alte state:
o Au o probabilitate cu 11% mai mica decat ceilalti respondenti de a considera ca in anul urmator performantele copiilor se vor imbunatati;
o Au o probabilitate cu 8% mai mica de a considera ca in anul viitor starea de sanatate a familiei se va imbunatati;
o Au o probabilitate cu 7% mai mica de a considera ca starea gospodariei se va imbunatati in anul urmator.
Servicii destinate protectiei copiilor cu parintii plecati la munca in alte state
Amploarea fenomenului copiilor cu parintii plecati la munca in alte state a facut necesara dezvoltarea unei retele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizatia Salvati Copiii a creat astfel de servicii, adresate atat copiilor, cat si parintilor lor si persoanelor in grija carora au ramas copiii, incepand cu anul 2010.
Peste 14.000 de copii si 9.000 de adulti, persoane in grija carora au ramas copiii sau parinti, au beneficiat pana acum de servicii de interventie directa. Peste 130.000 de persoane, parinti, copii si specialisti, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea parintilor il are asupra copiilor ramasi acasa, respectiv la obligatiile ce le revin parintilor la parasirea tarii.
Foto: Freepik, PR