Senatorii au aprobat, luni, infiintarea, in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Marie Curie", a unui Centru de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie.
Proiectul legislativ a fost initiat de deputatul conservator Bogdan Pascu si a beneficiat atat de sprijinul senatorilor din coalitia de guvernamant, cat si de cel al opozitiei, fiind adoptat cu 79 voturi pentru, 4 impotriva si 2 abtineri.
Initiatorul si-a motivat proiectul aratand ca, la ora actuala, in Romania nu exista un astfel de centru medical pentru copii, recuperarea celor cu deficiente fizice si psiho-neuro-motorii necesitand mijloacele tehnice si spatii terapeutice diferite de cele pentru adulti.
Conform proiectului legislativ, acest centru va fi o unitate publica de interes national, in subordinea Ministerului Sanatatii, cu rol in coordonarea unitatilor de profil din tara, aflate in cadrul unor unitati sanitare.
Rompres
6 iunie 2006