Trei fetite, in varsta de 6,8 si 11 ani, au ajuns in stare grava la spital, dupa ce mama le-a spalat pe cap cu o solutie folosita impotriva capuselor la animale, in loc de sampon.
Una dintre micute se afla in coma, deoarece otrava i-a afectat creierul.
Mama le-a spalat cu solutia pentru ca a crezut ca micutele au paduchi.
"Am folosit niste solutie, am facut-o cu apa, am crezut ca nu o fac prea tare, ele se tot scarpinau pe cap. Cea care e mai rau, imediat a venit si mi-a spus ca o doare in piept, ca e rau. Mi-am dat seama ca nu e bine, am spalat-o, dupa aceea am trezit-o si pe cea mica", spune mama fetelor, potrivit Observator.
Soulia, otrava pentru oameni
Mama a chemat ambulanta, dar drumul pana la casa familiei este impracticabil pentru masini, astfel incat parintii au fost nevoiti sa-si care fetitele in brate o distanta de 3 kilometri, unde asteptau ambulantele. Cele trei surori au ajuns de urgenta la Cluj.
"Fetitele au sosit cu manifestari respiratorii si cu manifestari neurologice, practic e un copil in coma care este ajutat de aparate sa respire. In acelasi timp, se administreaza tratamentul care este antidotul acestei intoxicatii", declara Daniela Draghici, medic primar pediatru, conform Observator.
Medicii spun ca substanta actioneaza ca o otrava in cazul oamenilor. Si la animale se foloseste diluata si doar la recomandarea medicului veterinar.
Fetitele de 6 si 11 ani sunt in stare stabila. Politia a deschis dosar penal pentru vatamare si ar putea fi sesizata si protectia copilului.