Un copil de 10 ani din Oradea, supranumit "micul Picasso". Si-a expus picturile la muzeul Luvru din Paris

| | Actualizat: 2024-01-26 18:19:39

 

Dragos Dobocan, un baietel de 10 ani din Oradea, a cucerit lumea artistica cu picturile sale. Micul artist are un talent care a fost remarcat si apreciat atat in tara, cat si in strainatate, astfel ca, la aceasta varsta frageda, are deja lucrari expuse la unul dintre cele mai cunoscute muzee din Europa. Dragos a realizat pana in prezent in jur de 150 de picturi, iar o parte dintre ele au ajuns in capitala Frantei, la muzeul Luvru.

Picturile baietelului roman au fost prezentate in cadrul expozitiei de la Salonul International de Arta Contemporana. 30 dintre tablourile pictate de micul artist din Oradea au ajuns la Luvru, fiind extrem de apreciate. Dragos si-a descoperit pasiunea pentru pictura la varsta de 5 ani, iar de atunci a fost incurajat si sustinut permanent sa creeze. Astfel a ajuns ca, la 10 ani, sa aiba opere care rivalizeaza cu ale unor artisti consacrati.

"Am dus 30 de lucrari si cand au vazut parizienii aceste lucrari facute de un copil au fost uluiti. Am inceput sa pictez de la varsta de 5 ani. Atunci mama m-a inscris la canto muzica usoara. Dar mie nu mi-a placut acolo. Si-atunci le-am spus parintilor mei sa ma inscrie la pictura. De atunci, acesta este modul meu de a ma relaxa. Pictura este pentru mine o oaza de bucurie si de culoare, este modul meu de a ma elibera. Lucrarea mea preferata este 'Canarul'. Urmeaza apoi 'Bufnita polara', 'Farul'. Eu am doi canari acasa si m-au inspirat sa pictez. L-am pictat pe unul dintre ei. Am inceput cu lucrarea 'Peisaj marin'.

Imi place foarte mult marea si am multe lucrari realizate in vacantele mele cu mama la mare. Natura este cea care ma inspira in fiecare zi, de aceea majoritatea lucrarilor mele au legatura cu aceasta. Prima mea expozitie in afara tarii a fost aceasta, de la Paris, unde am cunoscut pictori consacrati din toate tarile lumii. M-am simtit rasfatat de artistii mari, eu fiind singurul copil printre acestia”, a spus Dragos Dobocan, pentru presa locala din Bihor.

Baiatul in varsta de 10 ani are deja invitatii pentru a-si expune picturile si la New York sau la Cannes, in cadrul Festivalului de Film din 2024. Inainte de Craciun, micul artist a expus cateva lucrari si in Dubai.

FOTO: e-bihoreanul.ro / Facebook Crina Dobocan

Citeste si despre