Veste buna pentru parinti! Cati bani vor primi daca se va trece din nou la scoala online
Numarul cazurilor de coronavirus a crescut alarmant. Potrivit prevederilor, in cazul in care o localitate va trece de rata de incidenta de 6 cazuri la mia de locuitor, elevii nu vor mai merge la scoala si vor fi nevoiti sa faca cursuri online.
Parintii care nevoiti sa stea acasa si sa supravegheze copiii vor beneficia de 75% din salariul brut, a anuntat premierul Florin Citu.
Pe de altă parte, deja 17.600 de elevi și preșcolari fac școală online după ce în clasele sau grupele lor au fost confirmate cazuri de Covid
„Eu am spus că ne dorim prezență fizică și voi face totul pentru a avea prezența fizică în anul 2021-2022.
Bineînțeles că dacă mergem în această direcție și vor fi școli sau clase închise, iar părinții vor trebui să stea acasă, aveam o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susține financiar - era o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era.
Vom reintrodcue această măsură pe perioada în care părinții trebuie să stea acasă cu copiii, dacă se închide scoala pe motiv de COVID. Vorbim de părinții care nu sunt în telemuncă și așa mai departe.
Măsurile există, le-am folosit și anul trecut, le putem folosi și anul acesta. Resursele bugetare există.”
Numarul cazurilor de coronavirus a crescut alarmant. Potrivit prevederilor, in cazul in care o localitate va trece de rata de incidenta de 6 cazuri la mia de locuitor, elevii nu vor mai merge la scoala si vor fi nevoiti sa faca cursuri online.
Parintii care sunt nevoiti sa stea acasa si sa supravegheze copiii vor beneficia de 75% din salariul brut, a anuntat premierul Florin Citu.
Pe de alta parte, deja 17.600 de elevi si prescolari fac scoala online dupa ce in clasele sau grupele lor au fost confirmate cazuri de Covid.
„Eu am spus ca ne dorim prezenta fizica si voi face totul pentru a avea prezenta fizica in anul 2021-2022.
Bineinteles ca daca mergem in aceasta directie si vor fi scoli sau clase inchise, iar parintii vor trebui sa stea acasa, aveam o masura pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a sustine financiar - era o parte din salariul mediu brut, 75% parca era.
Vom reintrodcue aceasta masura pe perioada in care parintii trebuie sa stea acasa cu copiii, daca se inchide scoala pe motiv de COVID. Vorbim de parintii care nu sunt in telemunca si asa mai departe.
Masurile exista, le-am folosit si anul trecut, le putem folosi si anul acesta. Resursele bugetare exista.”