Andreea Ibacka, primele marturisiri despre numele si sexu celui de-al doilea copil
Andreea Ibacka si Cabral vor deveni parinti din nou. Micuta Namiko, in varsta de 2 ani, va avea un fratior sau o surioara.
Actrita va naste la finalul lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie si a marturisit ca primele luni de sarcina au fost dificile.
”O să nasc în septembrie la final sau la început de octombrie, o să vedem. Acum sunt foarte bine. Nu mai am niciun fel de probleme, stări de rău. În primele 10 săptămâni am avut dimineața niște stări mai ciudățele, comparând cu prima sarcină când nici măcar nu am simțit că sunt însărcinată. Au fost niște stări specifice și burtica s-a rotunjit foarte repede. Fiind a doua oară, este o burtică cu exercițiu. Faptul că acum povestim public despre asta, ne ajută cumva să ne obișnuim cu ideea celui de-al doilea copil. Acum că pot să fiu gravidă oficial mă ajută să fac planuri și să-mi imaginez ce urmează. Sunt mult mai pregătită.”, a mai spus frumoasa actriță.
Invitată în cadrul emisiunii Star Matinal, de la Antena Stars, Andreea a declarat că ea și Cabral încă nu au ales numele copilului, susținând că această alegere a fost întotdeauna o problemă la ei. In ceea ce priveste sexul bebelusului, actrita a declarat ca il vor anunta in curand.
”Încă nu am ales numele. O să anunțăm și sexul în scurt timp, atunci când o să fim siguri. Cu numele a fost întotdeauna o problemă la noi, așa că probabil ne vom hotărî pe ultima sută.”, a declarat Andreea Ibacka la Antena Stars.