Ce relatie are Inoke, prima fiica a lui Cabral, cu fratii ei mai mici

| | Actualizat: 2023-11-29 23:36:17

Cabral este un tatic cum nu se poate mai mandru. Daca fiica lui cea mare este deja majora, mezinul familiei, Tiago, abia a implinit 2 ani. Prezentatorul TV se emotioneaza de fiecare data cand vorbeste despre copiii lui si este foarte bucuros ca fiica sa cea mare se intelege bine cu fratii ei mai mici. Inoke, fata lui Cabral din prima casatorie, este acum adult in toata regula. Este stabilita in Olanda, acolo unde studiaza, dar si munceste pentru a se intretine si a fi independenta.

In urma cu cateva luni, Cabral, sotia lui, Andreea, si cei doi copii ai lor au vizitat-o pe Inoke si au petrecut o vacanta de vis in Olanda. In ciuda distantei, fata lui Cabral are o legatura speciala cu fratii ei mai mici, cu care vorbeste la telefon in fiecare seara, dupa cum a marturisit prezentatorul de la Pro TV. Recent, Cabral a postat pe retelele de socializare o fotografie cu cei doi copii mici ai sai, Namiko si Tiago. Langa ei se vede ecranul unui telefon, aflat in apel video cu fiica cea mare a lui Cabral.

„Talpici in aer si pijamale rascracite. Asa arata uneori fericirea... astia mici vorbesc seara pe video cu cea mare. Nu o vizualizam pe Inoke asa rabdatoare cu picii. Si nu ii vedeam pe pici asa cumintei, aranjati ca sarmalele pe tava, in fata surorii mai mari. Si sa vezi chiraiala si ras...!”, a scris Cabral, in dreptul imaginii.

Si Andreea Ibacka, sotia lui Cabral, spunea in urma cu cateva luni ca fiica cea mare a prezentatorului se intelege bine cu fratii ei mai mici. In ciuda diferentei mari de varsta, Inoke comunica bine cu sora si cu fratele ei si se bucura de fiecare data cand se intalnesc.

„Da, sigur (n.r. ca se inteleg), dar e o diferenta de varsta destul de mare si tinem tot timpul legatura pe videocall, in general cam asa ne vedem. De vreo doua, trei ori pe an ne vedem live. Si e o relatie foarte misto, dar sunt in etape foarte diferite, asa ca Inoke se pune la mintea lui Namiko, ii asculta toate povestile, dramele, telenovelele de la gradinita. Dar iti dai seama ca ele traiesc povesti diferite la momentul asta, dar pun bazele unei relatii solide pe mai departe. Ea are 21 de ani, ai mei au 5 si 2, diferenta e de o generatie intreaga”, a spus Andreea Ibacka, in urma cu cateva luni, intr-un interviu.

FOTO: Facebook

Citeste si despre