De ce s-a intors Adela Popescu atat de repede a munca dupa cea de-a treia nastere. Adevaratul motiv

| | Actualizat: 2021-11-11 18:43:59

 

De ce s-a intors Adela Popescu atat de repede a munca dupa cea de-a treia nastere. Adevaratul motiv 
Adela Popescu este o mamica fericita si super implinita dupa ce a adus pe lume cel de-al treilea copil. Vedeta a uimit insa pe toata lumea cand a decis sa se intoarca la emisiunea Vorbeste Lumea la doar patru luni dupa ce a nascut a treia oaa. 
Întrebată de urmăritorii de pe rețelele de socializare care a fost motivul pentru care și-a reluat activitatea profesională atât de repede, Adela Popescu a spus:
„Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea. Se poate rezolva. (…) Evident, diminețile, când mă trezesc ca să mă pregătesc pentru emisiune, probabil că aș mai dormi, dar oricum n-aș putea să fac asta, pentru că cei mici trebuie pregătiți de grădiniță.
Și atât eu, cât și Radu am fi făcut asta, ne-am fi trezit. Pe de altă parte, ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede.
Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie postnatală sau mai știu eu ce. E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. (…) Deci, se poate.”, a declarat soția lui Radu Vâlcan, exclusiv pentru Revista VIVA.
De asemenea, Adela a marturisit ca revenirea la munca a ajutat-o enorm la starea de spirit. Se simte mult mai bine atunci cand vine la munca si se rupe pentru cateva ore de treburile casnice. 
„Ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală sau mai știu eu ce.

Adela Popescu este o mamica fericita si super implinita dupa ce a adus pe lume cel de-al treilea copil. Vedeta a uimit insa pe toata lumea cand a decis sa se intoarca la emisiunea Vorbeste Lumea la doar patru luni dupa ce a nascut a treia oara. 

Întrebată de urmăritorii de pe rețelele de socializare care a fost motivul pentru care și-a reluat activitatea profesională atât de repede, Adela Popescu a spus:

„Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea. Se poate rezolva. (…) Evident, diminețile, când mă trezesc ca să mă pregătesc pentru emisiune, probabil că aș mai dormi, dar oricum n-aș putea să fac asta, pentru că cei mici trebuie pregătiți de grădiniță.

Și atât eu, cât și Radu am fi făcut asta, ne-am fi trezit. Pe de altă parte, ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede.

Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie postnatală sau mai știu eu ce. E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. (…) Deci, se poate.”, a declarat soția lui Radu Vâlcan, exclusiv pentru Revista VIVA.

De asemenea, Adela a marturisit ca revenirea la munca a ajutat-o enorm la starea de spirit. Se simte mult mai bine atunci cand vine la munca si se rupe pentru cateva ore de treburile casnice. 

„Ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală sau mai știu eu ce.

 

Citeste si despre