Elevii, nevoiti sa aduca de acasa tablete si telefoane pentru a sustine testarea standardizata pilot

| | Actualizat: 2022-05-27 08:18:00

Luni, 30 mai, incepe testarea standardizata, in faza pilot. Deoarece totul se desfasoara online, elevii au fost rugati sa aduca de acasa tablete si telefoane inteligente pentru a putea sustine testarea. Testarea standardizata are loc in 329 de scoli si licee din tara, alese de ministerul Educatiei.

Nu cu mult timp in urma, Sorin Cimpeanu declara ca “Ne-am asigurat ca toti acesti elevi vor avea acces la aceste dispozitive electronice”.

Cu toate acestea, nu toate scolile selectate dispun de dispozitivele necesare desfasurarii testarii. Editorii Edupedu.ro au contactat una dintre scoli si au aflat ca laboratorul de informatica nu este suficient pentru ca toti elevii sa sustina testarea. Prin urmare acestia au fost indemnati sa aduca de acasa tablete si telefoane.

“Scoala are doar un laborator de informatica dotat, dar nu este suficient. Elevii trebuie sa vina cu tablele si telefoane inteligente pentru a sustine testarea standardizata.”, au declarat reprezentantii scolii pentru sursa citata.

Toti elevii din clasele I-XI, cu exceptia celor de clasa a VIII-a, din scolile selectate, vor sustine luni testarea standardizata. Cu toate acestea testarea nu este obligatorie, iar elevii care nu participa nu vor primi sanctiuni. 

Testarea standardizata are loc in perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevi ai claselor I-VII, din scolile selectate, iar elevi ai claselor a IX-a – a XI-a vor sustine testele in perioada 30 mai – 8 iunie.

FOTO: pexels.com

Citeste si despre