Femeile politicii romanesti, manechine pentru o zi

| | Actualizat: 2005-11-24 10:53:19

Fundatia NOI organizeaza in data de 30 noiembrie a.c. orele 19.00 la Crowne Plaza, "Mistake Fashion Charity Ball", eveniment dedicat Zilei Internationale pentru Eliminarea Violentei Asupra Femeilor.

Cu aceasta ocazie mai multe femei politician si sotii de politicieni vor deveni pentru cateva ore manechine in cadrul unei prezentari de moda avand ca scop strangerea de fonduri pentru infiintarea unui centru de consiliere pentru victimele violentei in familie.
Centrul de consiliere va functiona sub coordonarea Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei din cadrul Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Printre femeile politicii romanesti care vor purta rochiile casei Mistake se numara Anca Boagiu, Norica Nicolai, Miorita Videanu, Mihaela Vosganian, Liliana Iorgulescu, Raluca Turcan, Ramona Manescu, Roberta Anastase, Cornelia Cazacu, Anca Constantinescu, Mihaela Stirbu, Ionela Bruchental-Pop, Rodica Nassar.



Spectacolul de caritate va fi prezentat de Mona Musca si Daniela Nane, iar coloana sonora va fi asigurata live de catre elevi si profesori ai Liceului de muzica "George Enescu" coordonati de directorul institutiei Horia Sabin Dragoi.

Modelele vestimentare prezentate sunt donate de creatoarea de moda Josette Rizea pentru a fi licitate, iar fondurile stranse vor fi folosite pentru utilarea centrului de consiliere pentru victimele violentei in familie.

Printre nevoile noului centru de consiliere se numara un sediu cu utilitati pentru minim opt persoane si o ambulanta.

Statisticile puse la dispozitie de ANPF trag semnalul de alarma in privinta situatiei din Romania; factorii determinanti ai violentei in familie, conform studiilor sunt: alcoolismul, saracia, socializarea intr-un mediu marcat de violenta si modelul patriarhal de organizare a familiei.

Astfel, aproximativ 800.000 de femei au suferit in mod frecvent violenta in familie sub diferite forme, iar, din intreaga populatie a tarii noastre, doar 50% a auzit de existenta vreunei organizatii neguvernamentale implicate in combaterea violentei asupra femeilor.

"Mistake Fashion Charity Ball" demonstreaza ca femeile de succes din Romania iau atitudine impotriva acestui fenomen, din pacate, inca de actualitate si in tara noastra.

Andreea Simion, AdEntity, tel: 0726.70.40.82 / 0726.70.40.83 / 313.13.16
andreea@adentity.ro
www.adentity.ro

Citeste si despre