Jamila, afectata profund de bullying: "Prima sarcina s-a oprit din evolutie"

| | Actualizat: 2024-03-05 11:37:43

 

Jamila este una dintre cele mai cunoscute vloggerite din domeniul culinar si de peste 10 ani ii invata pe romani sa gateasca dupa retelele ei. In ultimii ani, aceasta a trecut printr-un proces civil, cu o alta creatoare de continut din domeniu, pentru reteta unei prajituri. Procesul s-a incheiat recent, iar Jamila a pierdut in instanta. Acum, a povestit cu ce s-a confruntat in anii de cand activeaza pe internet, dar mai ales dupa ce a inceput scandalul cu Laura Laurentiu.

Intr-un filmulet publicat pe canalul ei de YouTube, Jamila a povestit, cu ochii in lacrimi, cat de mult rau i-au facut comentariile negative primite, de-a lungul anilor.

Jamila a pierdut o sarcina

Bullying-ul indreptat in directia ei a afectat-o profund, pe plan personal, asa incat a ajuns sa piarda o sarcina, iar pe cele doua pe care le-a dus la termen, le-a dus cu tratament:

"In timpul cand mie mi s-a intamplat asta eu am tras foarte mult ca noua ani de zile sa pot sa raman insarcinata, prima sarcina pe care eu am avut-o s-a oprit din evolutie, tot in perioada cu bullying-ul asta era la cote alarmante. Niciodata n-am iesit sa zic ca s-a intamplat asta. Apoi a fost sarcina cu primul meu copil, primul meu copil care a ajuns la termen care a fost pe medicamente toata perioada si eu am muncit in continuare toata perioada, pentru ca nu imi permiteam sa am repaus total pentru ca eu trebuia sa fiu acolo, nefiind acolo canalul meu se ducea doar in jos, nu aveam nicio sansa.

Apoi, dupa ce s-a nascut fetita mea, Sara, eram gravida cu Raian si sarcina era la inceput si era la fel de grea si la fel de mare pericolul de a o pierde. Imaginati-va cat de greu mi-a fost mie sa merg la doctor, sa ma bat cu aceasta doamna si sa vad cum pot sa ies din situatia asta si sa imi pot tine, in continuare, familia, fanii, canalul de YouTube, munca mea de atatia ani".

Jamila rupe tacerea despre greutatile provocate de proces

Daca de obicei fanii ei erau obisnuiti sa o vada cu zambetul pe buze, gatind, de data aceasta Jamila si-a aratat o alta latura, sensibila, umana.

"Nu am incercat niciodata sa fac rau nimanui. Dupa a doua sentinta, tatal meu a facut un atac vascular si acum jumatate din corpul lui nu mai functioneaza, mana si piciorul drept. Sunt lucruri adevarate care mi s-au intamplat. Bun, eu merit sa trec prin toate astea? Eu merit sa fiu sicanata? Eu merit sa fiu facuta proasta, sa fiu facuta incapabila, sa fiu facuta bucatareasa poporului? Eu am meritat tot acest bullying de ani fara sa fac rau nimanui, niciodata? Fara ca eu sa le zic femeilor astora nimic? Bullying-ul asta a fost meritat cand eu nu le-am facut nimic? Si pentru ca am indraznit sa ma apar si sa merg in instanta am devenit cel mai rau om. Nu, am fost un om disperat care a incercat sa se apere. Asta am facut, am incercat sa ma apar cum am stiut eu mai bine in instanta, fara sa fac nimic ilegal, imoral", a spus Jamila, plangand.

FOTO: Captura YouTube

Citeste si despre