Michelle Obama, detalii despre cum si-a crescut fiicele. Ce limite a pus

| | Actualizat: 2024-08-01 16:21:48

Michelle si Barack Obama au impreuna doua fiice, Malia si Sasha, care au crescut sub ochii publicului. Aceasta a fost invitata in podcast-ul “The Moments That Make Us”, moderat de Melinda French Gates, unde a vorbit despre cresterea copiilor sai, dar si despre regulile pe care a fost nevoita sa le traseze pentru educatia celor doua.

„Au fost trasate niste limite. A trebuit sa le cresc astfel incat sa fie persoane independente, mai ales fiindca sunt fiicele unui fost presedinte. Dar oamenii se grabesc sa critice un copil daca nu se prezinta cum trebuie si are un nume in spate. Trebuie sa fii impecabil. Niciodata nu am simtit ca munca mea era sa creez persoane care sa fie o varianta a mea, sa umple vreo lacuna din mine sau sa imi fie prieteni. Asa cum glumesc fetele mele, intotdeauna spuneam: „Nu sunt una dintre micile voastre prietene.””, a spus Michelle Obama, potrivit Elle.ro.

Fiicele sale erau in atentia publica

Cand s-au mutat la Casa Alba, Malia si Sasha aveau 10, respectiv 7 ani. In prezent, cele doua, care au absolvit Universitatea Harvard, respectiv Universitatea din California de Sud, locuiesc impreuna in Los Angeles.

„Erau observate. Au trebuit sa invete cum sa echilibreze atentia nedorita, dar sa o faca cu politete. Sa isi construiasca propriile vieti in lumina reflectoarelor si sa nu fie devorate de aceasta”, a mai spus Michelle Obama.

 

Citeste si despre