Problema cu care se confrunta Vladuta Lupau dupa nastere. Cantareata este disperata

| | Actualizat: 2022-12-13 13:12:52

Vladuta Lupau a devenit mamica in urma cu cateva luni. Fiul ei, Iair, ii face zi de zi viata mai frumoasa, dar o si solicita foarte mult. Pe langa ingrijirea lui, cantareata de muzica populara se confrunta acum cu o problema care ii da mari batai de cap. Vladuta Lupau a povestit pe internet ca este disperata, din cauza ca ii cade foarte mult par dupa nastere. De altfel, pierderea podoabei capilare este o problema cu care se confrunta multe femei dupa ce devin mame.

Pana sa nasca, Vladuta Lupau se lauda cu o podoaba capilara de invidiat. Parul lung si negru era una dintre trasaturile de care artista era cel mai mandra, insa dupa ce a dat nastere, lucrurile s-au schimbat. La cateva luni dupa venirea pe lume a baietelului ei, Vladuta Lupau se confrunta cu caderea masiva a parului. Problema este atat de serioasa, incat vedeta a povestit pe Instagram ca a ajuns sa ii fie teama sa isi mai perieze parul si ca se gandeste serios sa se tunda scurt, de teama ca poate ajunge chiar sa cheleasca.

„Ma gandesc la modul foarte serios sa ma tund. Efectiv imi e frica sa ma mai piaptan… sunt aproape cheala”, a scris artista in dreptul unei fotografii in care se pot vedea smocuri de par cazut.

De ce cade parul dupa nastere

Caderea temporara a parului dupa nastere este normala si majoritatea proaspetelor mamici trec prin aceasta etapa. De obicei, parul se regenereaza si isi revine la normal intre 6 si 12 luni de la nastere. Caderea lui incepe sa se observe la aproximativ 3 luni de la nastere si nu are legatura cu alaptarea, asa cum circula un mit.

Parul are doua faze: una de crestere si una de stagnare. Acestea sunt influentate de schimbarile hormonale, care in perioada sarcinii sunt unele mari. Pe parcursul celor 9 luni de sarcina, nu doar ca parul creste mai repede, dar apar si multe fire de par noi. Multe femei se bucura de un par mai bogat si cu un aspect mai sanatos in timpul sarcinii, deoarece cad mai putine fire de par decat in mod normal. Etapa de stagnare este urmata de una de cadere a parului: de obicei cam la 3 luni dupa nastere multe mame se confrunta cu o pierdere considerabila a parului.

In cele mai multe cazuri, nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare, pentru ca parul isi revine la normal dupa aproximativ 6 luni de la nastere, iar in locul firelor de par cazute vor aparea altele noi. Daca va ingrijoreaza caderea masiva a parului, puteti face un set complet de analize, pentru a vedea daca va confruntati si cu anumite carente nutritionale in organism. De asemenea, puteti cere sfatul unui medic. Tunderea parului mai scurt, astfel incat sa nu se mai incurce atat de tare si sa nu mai necesite atat de multa ingrijire poate fi, de asemenea, o solutie. Nu uitati de produsele de ingrijire care va pot ajuta: un sampon si un balsam care sa fie concepute impotriva caderii parului.

FOTO: Facebook

Citeste si despre