Cabral si Andreea Ibacka au devenit parinti in decembrie anul trecut, iar in mai si-au botezat fetita, dar inca nu i-au aratat chipul micutei lor.
Pentru ca a primit multe critici pe paginile de socializare, prezentatorul tv a tinut sa lamureasca situatia si a scris un mesaj pe blogul personal, intitulat "Cum arata Namiko?"
"E draguta. Noua asa ni se pare.
Ieri ne intreba o tanti pe Insta daca e mutanta, ca de-aia nu-i aratam si ei copila, pentru ca ne e rusine cu ea.
Alta cucoana, desteapta tare si ea, intreba cu un zambet insinuant, dar tamp daca asteptam sa ne imbogateasca vreo revista care sa-si doreasca sa publice poza cu asta mica.
O alta ne spunea intepata ca pana si Printul a pus copilul pe net, dar noi ne credem superiori pana si Printului, huo!
Sigur, fiecare are dreptul sa aiba orice asteptari atunci cand da „follow” unuia dintre conturile noastre. Se poate astepta sa vada copilul in imagine 360 de grade cu macro, carpele din sifonier, se poate astepta sa vada lista cu optionalele masinilor pe care le avem sau poze cu exorbitante note de plata de prin carciumi.
Nu suntem si nici nu vom fi vreodata miezul saubizului. Dar sa crezi ca n-au incercat sa o puna pe coperta pe Nami e ori naivitate, ori nestiinta. Nu ne-a interesat si nici nu ne intereseaza sa luam euro, lei, marci ori leva pentru a expune copilul. Daca voiam, o faceam deja…
Ca sa nu ne mai lungim, nu tine nimeni copila la secret. Dar nici maimutica de la circ nu facem din ea, ca nu credem ca e bine," a scris Cabral.