Apelul unui medic catre romani: Tineti copiii acasa daca au febra sau tuse!

| | Actualizat: 2019-01-21 16:32:13

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atentia parintilor, si nu numai, ca atunci cand observa ca micutii lor sunt bolnavi sa nu ii mai duc in colectivitati pentru a nu mai imprastia virusul gripal.

Toti ar trebui sa stim cum sa ne protejam!

1. Cei mai expusi sunt cei de peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficientii, pacientii cu afectiuni respiratorii sau cardio-vasculare cronice.

2. Majoritatea celor care se imbolnavesc de gripa se vor recupera in cateva zile, insa cei din grupele de risc sunt predispusi la complicatii serioase precum pneumonii grave, crize astmatice, miocardita, insuficienta cardiaca.

3. Transmiterea de la o persoana la alta se face cu mare usurinta pe cale aeriana (vorbire, tuse, stranut) sau prin contact direct sau indirect cu secretiile respiratorii aflate pe mainile acestora sau pe suprafete contaminate.

4. Nu temporizati consultul medical mai ales daca va incadrati in grupele cu risc.

5. Tratamentul pentru gripa trebuie instituit cat mai rapid, acesta fiind mult mai eficient daca este aplicat in primele 2 zile de la debutul bolii.

6. Evitati automedicatia. Orice tratament, inclusiv vaccinarea, trebuie facut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialistilor.

7. Antibioterapia fara discernamant este nu doar inficienta ci si potential periculoasa! Poate duce la selectionarea germenilor rezistenti, agravarea afectiunilor de baza sau da efecte secundare multiple nedorite.

Am propus 2 masuri eficiente de preventie:

1. Educarea populatiei este esentiala, de la ore de educatie pentru sanatate obligatorii de la scoala pana la campanii de informare la TV. Legea Ciuhodaru ce prevede difuzarea "minutului de sanatate" este promulgata si asteapta normele de aplicare. Sa stie fiecare cum se transmite boala, ce reguli de igiena trebuie respectate, ce riscuri si ce beneficii sunt in cazul imunizarii.

2. Asigurarea permanenta de vaccinuri sigure. Discontinuitatile si balbele privind provenienta vaccinurilor nu cresc increderea romanilor. Si va reamintesc ca Parlamentul a adoptat solutia mea legislativa privind redeschiderea Institutul Cantacuzino. Sper ca in curand sa avem din nou vaccinuri romanesti. Am depus acest proiect si l-am sustinut de nenumarate ori in Parlament.

Cum ne protejam - 5 reguli simple

1. Evitati contactul cu persoanele bolnave: evitati aglomeratiile (mijloace de transport in comun, spatii publice) unde exista risc crescut de a intra in contact cu o persoana infectata, nu stati langa persoanele care tusesc sau stranuta, nu vizitati si nu duceti in colectivitati, mai ales scolare, persoanele bolnave.

!!!Nu duceti copilul in colectivitate daca prezinta febra, frison, tuse, secretii nazale abundente.

Pacientul va fi izolat de restul familiei intr-o camera separata luminoasa, aerisita, cu o temperatura medie de 22 – 24 grade.

2. Respectati regulile generale si individuale de igiena: utilizarea batistei si spalatul pe maini, pusul mainii la gura atunci cand tusim sau stranutam, evitarea contaminarii prin atingerea cu mainile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnica a locuintelor sau a birourilor cu mentinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum si igienizarea spatiilor si a suprafetelor.

3. Spalati-va cat mai des pe maini cu apa si sapun, spalatul trebuie sa dureze cel putin 20 de secunde, insistand pe pliurile si spatiile interdigitale, apoi uscati mainile cu prosoape de hartie sau aer cald sau daca nu sunteti in apropierea apei puteti utiliza, cu eficinta mai redusa, un dezinfectant pe baza de alcool.

4. Evitati stresul termic: imbracaminte adecvata, consumul de lichide calde, evitarea deplasarilor matinale si nocturne cand este foarte frig, alternarea repausului in spatii incalzite precum institutiile pubilice si magazine.

5. Respectati un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe si legume proaspete, bogate in vitamine, renuntarea la fumat, evitarea consumului de alcool, respectarea programului de odihna.

Citeste si despre