Apendicita, capricii si vinovatii

| | Actualizat: 2007-04-20 11:00:57

 

Operatia de apendicita poate dura si cinci minute, si cinci ore pentru ca, daca apendicul nu se afla la locul lui, ci este ascuns in spatele ficatului sau in alte cotloane ale abdomenului, chirurgului ii ia timp pana ii descopera ascunzatoarea.

In privinta crizei de apendicita, medicina n-a ridicat complet cortina de pe toate aspectele, de exemplu, stiinta nu poate inca furniza o explicatie temeinica cu privire la motivele care declanseaza o apendicita acuta. Totusi, in lumea chirurgiei functioneaza un moto: "Mai bine sa scoti un apendice chiar nevinovat, decat sa amani interventia de indepartare a lui, riscand repetarea crizei mai violent si cu pericol mai mare sa apara o apendicita perforata".

Se zice totusi ca apendicul ar avea si el un oarecare rol, facand parte dintr-un lant de aparare imunitara. Insa organismul se poate dispensa de apendice si cand apar semne de apendicita mai bine chirurgul il indeparteaza.


Florin Condurateanu
Jurnalul National
20 Aprilie 2007

Citeste si despre