Bronsiolita acuta, o boala tratata de multe ori incorect. Ce spune medicul specialist

| | Actualizat: 2019-10-15 11:26:06

Au inceput virozele, iar cei mai afectati sunt copiii. Una dintre maladiile de sezon atat de des tratata incorect in Romania este bronsiolita acuta. Este o boala infectioasa, predominant virala a tractului respirator, caracteristica sugarului si copilului mic si care este consecinta unei obstructii inflamatorii la nivelul cailor aeriene mici.

Medicul pediatru Mihai Craiu a notat pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii trei afirmatii de luat in seama in legatura cu bronsiolita. 

1. Un episod de boala cu respiratie dificila si wheezing (suieratoare) se numeste bronsiolita acuta DOAR acea situatie in care avem un pacient bolnav cu varsta mai mica de 2 ani si care este la primul episod de acest gen.

2. Adrenalina nu se recomanda a se utiliza de rutina!! Ea poate fi nebulizata doar la unele cazuri severe, la spital.

3. Daca totusi administram la unele cazuri severe de bronsiolita acuta adrenalina nebulizata, in lipsa ameliorarii NU se recomanda prelungirea utilizarii acesteia.

Deci, nebulizarea de adrenalina ar putea fi utila in UNELE cazuri grave. Nu in toate si in nici un caz daca nu sunt dovezi de ameliorare, precizeaza medicul.

Date preliminare arata ca 85% din copiii romani au "beneficiat" de nebulizare. Cred ca este un fenomen ingrijorator de amplu.

Citeste si despre