Dr. Streinu-Cercel: E nevoie de testarea a 10.514 de persoane din Bucuresti

| | Actualizat: 2020-03-26 15:58:15

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului "Matei Bals" din Bucuresti a afirmat ca este nevoie de testarea a 10.514 persoane din Bucuresti, ca o masura de preventie a raspandirii infectiei cu coronavirus.

"Vorbim de un esantion de 10.514, alocat la doua milioane de locuitori ai Bucurestiului. Avem 188 de persoane pozitive. Datele sunt intr-o dinamica alerta si, probabil, maine vorbim despre altceva.(...) Vom aplica doua tipuri de teste: unul rapid pentru a vedea cate persoane au trecut prin infectie, si inca un test, care sa ne spuna prezenta virusului in circulatie. Nu vom mai duce persoanele la spital, ci le vom trata la domiciliu. (...)

Vom identifica nivelul de circulatie al virusului si zonele in care este necesara interventia," a spus medicul.

Cum va fi testata populatia

Potrivit lui Adrian Streinu-Cercel, o echipa va face in zilele urmatoare esantionarea populatiei si se va stabili care sunt persoanele care vor fi testate.

"Sectorul 2 are cele mai multe cazuri, in momentul de fata. Incarcatura de oameni din blocuri este mare. (...) Nu se pune problema sa intram in casa oamenilor. Presedintele blocului va chema locatarii in fata blocului. Testul se face in strada, in afara blocului. Timpul de reactie pentru test este de 15 minute, asa ca in 30 minute puteti avea rezultatul prin SMS," a adăugat Streinu-Cercel.

Citeste si despre